miercuri, 26 ianuarie 2011

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,

Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse

Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,

Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.

Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,

Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.

După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,

Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,

Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
- De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.

Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,

Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,

Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:

- Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?

Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,

Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.

Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,

Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.

- Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat

Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

- Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
- Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,

Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.

Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,

Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.

În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă

Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.

În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’!

(Prelucrare după autor necunoscut)

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

PARODIE DUPA ION CREANGA

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca de aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez, croat ori sarb, ori albanez, ucrainean, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea.

In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana.

Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile
Cucoanei.

Intr-o buna zi, si-a pus traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.
Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:
- Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul, as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer. Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap
pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum.
Apoi a glasuit:
- Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie."
Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
- Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:
- Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.
Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă.
- Daca-i degeaba, merită s-o ia, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit. A mai trecut o iarna grea, cu chiu, cu vai, si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara, şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, ca sa-si incerce
norocul.

Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors, s-a intors tot cu o basca.
Totusi, nu s-a dat batut.
An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca
niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si
telecomanda.
Omul a multumit si intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte fu călcat de hoti. Acestia nu gasira mare lucru, dar plecara acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca.
Hotii, oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios, cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
- Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.
Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:

- Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări...
Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca...


Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru...

Pana cand, oare ?!?!?!...
Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem.

Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu.

La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu.

Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.

Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.

Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă.Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită poate deveni magie neagră.

Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.

Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem: “ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi”, dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de accord cu ele se va putea îmbolnăvi. Aceasta e puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme si la undele mentale ale altora.

Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva noastră. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără să lase urme.

Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Această practică a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă. Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul.

Bârfa e un act de magie neagră şi este foarte rea, deoarece este otravă pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că aceasta este o modalitate normală de comunicare. Bârfa a devenit o forma curentă de comunicare în societatea umană.

Bârfa şi gândurile urâte pe care le generează reprezintă un frecvent traumatism aplicat omului la care ne- am gândit. De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reusi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră sau mai bine zis împotriva noastră. De aceea, important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.

Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis.Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.

În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea.Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine. La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise.

De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim să nu ţinem cărţi care relatează despre nefericiri, violenţe, crime etc.

Aceste bombardamente informaţionale conţinute în cărţi sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte mare organismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri, stări deprimante, comportamente bizare şi violente.

Cuvintele pot vindeca

Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui.

Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile.

Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui ceea ce este un mare păcat înaintea Domnului.

În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului.

Să evităm permanenta emiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare. Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel care le utilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.

Cuvintele de vibratie joasa
Cu cât vibraţia cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e un spirit involuat, un om de vibraţie joasă. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborît a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire, de nefericire. Omul devine astfel o victimă sigură a energiilor de vibraţie joasă pe care le emite. Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor. Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândesc negativ, în mod colectiv, la o anumită persoană.

Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări care emit în permenenţă vibraţii mentale foarte pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere.

Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.

Orice frază e formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional-energetică, asemenea unui organism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost adresată fraza. Ea nu primeşte mesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifică în felul său propriu. Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere.

A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va creşte. Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească, dar tot poate produce rau daca este negativ.Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang, amplificat şi asupra noastră.

Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul.

Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Astfel, ne atacăm, ne facem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra….Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară. Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus:înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.
Când ne gândim la cineva se creează un canal energetic între noi şi omul la care ne gândim. Energia cuvintelor răutăcioase – cu încărcătură negativă – aruncate asupra unei persoane, precum şi intensitatea cu care au fost rostite, au efecte devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile şi ale aurei acelui om şi lucrează aşa cum au fost adresate. De fapt, orice cuvânt sau gând bun sau rău poartă în el informaţii ce duc la energiile pe care le formează. Astfel: acolo unde se duce atenţia se duce şi energia. Important e ca energia şi informaţiile trimise să fie pozitive.
Posibile solutii

Pentru ca începânddin acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele: Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică. La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii.

De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.
Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul lui energetic şi intră în suferinţă. Când omul se gândeşte la cineva nu prea frumos, are loc conectarea de energii negative comune şi chiar fără a-i dori răul poţi să il produci.

Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi. Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative. Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează. Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă.Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.Când te simţi vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia celuilalt. Oricând aveţi gânduri “negre” despre o persoană, aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şi să vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire. Un om nervos, care are tensiunea ridicată, explodează în torente de cuvinte,în lamentări, într-o agresivitate necontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor prelua inconştient energiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile părinţilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate obiectele din jur se impregnează cu energiile negative emise, devenind aducătoare de probleme pentru toti ce stau mediul respectiv, inclusiv pentru cel/cei care le-au provocat. Atunci când ne pierdem controlul, noi spunem şi facem lucruri pe care nu am fi dorit să le spunem şi sa le facem. De aceea e atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive. De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră. De fapt, noi suntem dispuşi să ne descăcăm otrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să scăpăm de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale si faptice.

Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi, căci simt nevoia să scape de această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.
Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune:devii ceea ce gândeşti. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră.

Omului i se întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc.

Gândul rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt că îl acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fost direcţionat.
Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale. Dacă gândeşti şi spui “nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt ganduri si vorbe repede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri agresive sau vorbe care rănesc pe alţii.

Calomniind o persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.

Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare. După cum crezi aşa va fi. Convingerile omului influenţează şi creează realitatea.

Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede spre tine rezultatul dorit.

Să nu emiţi niciodată opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze. Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acestea creează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează.

Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.



Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău.Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept.Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

Aripioare de pui - E periculos

Nu mancati aripi de pui prea frecvent - in special femeile; poveste adevarata....!

O doamna a avut recent o tumora la nivelul ovarului si s-a dus la operatie pentru extirpare.

Chistul indepartat era plin cu sange de culoare neagra. A crezut ca a scapat de problema dupa operatie dar se insela amarnic.

A avut o recidiva cateva luni mai tarziu. Speriata, a alergat la ginecolog pentru o consultatie.

In timpul consultatiei doctorul i-a pus o intrebare care a uimit-o

A intrebat-o daca este o consumatoare de aripi de pui. Ea a raspuns ca da mirandu-se ca medicul ii stie obiceiurile alimentare. Adevarul este ca in aceasta lume moderna, puii sunt injectati cu hormoni steroizi care le accelereaza cresterea astfel incat nevoile societatii sa fie indeplinite. Aceste nevoi nu sunt altceva decat nevoile de hrana.

Puii injectati cu steroizi sunt sunt injectati in regiunea gatului sau a aripilor. Astfel ca in aceste locuri se afla cea mai mare concentratie de steroizi (care oricum se va absorbi si in restul organismului - nota traducatorului). Acesti steroizi au efecte ingrozitoare asupra organismului uman deoarece acelereaza cresterea (inclusiv cresterea tumorilor). Ei sunt mult mai periculosi in prezenta hormonilor feminini deoarece duc la formarea de tumori chistice ovariene sau fibroame uterine...si nu numai. Prin urmare sfatuiesc populatia sa-si reduca drastic consumul de aripi de pui din comert (dar si de pui din comert in general).

(Din cate stiu eu acelasi lucru se intampla cu carnea de vaca din comert si cu pestele Pangasius. In plus puii si vita sunt pline si de antibiotice care duc la oboseala cronica si la scaderea sistemului imunitar- nota traducatorului).

Doctorul OU

Un ou este o capodopera neintrecuta a naturii. El contine aproape toate vitaminele si microelementele necesare pentru intarirea sanatatii. Motiv temeinic ca sa-l folosim si ca medicament
Au trecut timpurile cand domina o teorie gresita, precum ca ouale contin colesterol daunator. Ultimele cercetari medicale arata ca in componenta lor se gasesc lecitina, holina si colesterol "bun". Ficatul nostru foloseste colesterolul din ou pentru producerea de secretii biliare si formarea de celule noi; lecitina hraneste creierul si dizolva depunerile aterosclerotice din vasele sanguine, iar holina este foarte importanta pentru imbunatatirea memoriei si eliminarea toxinelor din ficat.
Ouale sunt un depozit adevarat de vitamine A, K, E, grupa B, niacina, biotina si acid folic. Dupa cantitatea de vitamina D, de care ducem lipsa aproape toti, ouale sunt pe locul doi dupa uleiul de peste. In ou se afla combinatia optima de microelemente: fosfor, fier, cupru, mangan si cobalt, iar in coaja - Ca si Mg. Ouale contin si niste fermenti cu efect antimicrobian, antiedemic si antiinflamator.
Dar asta nu inseamna ca de acum inainte trebuie sa incepem ziua cu omleta, ou fiert sau ochiuri, ca sa nu epuizam pancreasul si tractul digestiv, care inca nu "s-au trezit".

Nutritionistii recomanda:

* Sa mancam ouale dupa ora 14, cand organismul asimileaza mai bine nutrientii din ou, mai ales in perioada septembrie-iunie, cand organismul are nevoie crescuta de vitamine.
* Pentru intarirea imunitatii si imbogatirea organismului cu vitamine si microelemente se prepara bucate in care ouale se combina cu zarzavat, legume si frunze verzi de papadie, trifoi, podbal, tei, artar dulce si urzica.
* Pentru copii si tineri este util consumul zilnic de ou, iar la varsta a III-a, sunt de ajuns 2-3 oua pe saptamana.
* Ca sa pastram nutrientii din ou si sa asiguram asimilarea lor, ouale de gaina se tin pe foc un timp scurt, pana se intaresc putin (omleta sau oua fierte).
* Ouale crude nu sunt sterile. Coaja lor are multi pori prin care respira viitorul pui, dar si prin care microbii patrund inauntru. De aceea, se recomanda sa spalati bine ouale, chiar si inainte de fierbere, ca sa preveniti salmoneloza.

Vindecatorii recomanda:

Din mosi-stramosi ouale au fost folosite de romani atat pentru vindecare, cat si pentru indeletniciri magice.
1. Pentru tratarea arsurilor , vracii de la tara amestecau doua albusuri cu o lingura de ulei si o lingura de frisca. Cu acest amestec se ungea locul afectat de cateva ori pe zi.
2. Pentru tusea provocata de o raceala puternica se amesteca bine doua oua crude, doua capatani de usturoi pisate si 100 g de osanza topita.. Se frectioneaza cu alifia obtinuta talpile, apoi gleznele si in continuare pana la genunchi, timp de 3 zile.

3. Furunculoza si abcesul se trateaza cu efect bun folosind un "aluat" obtinut din doua galbenusuri crude, o lingura miere de albine, 1/2 lingurita de sare si putina faina. Se obtine un amestec asemanator cu argila umeda. Se modeleaza o turtita care se aplica pe furuncul si se tine pana la spargerea lui, datorata antibioticului natural din ou.
4. Pentru vindecarea ranilor si arsurilor se foloseste si o alifie preparata din oua fierte tari. Se scot galbenusurile din 5 oua si se prajesc in 100 g de unt topit sau untura, pana se obtine o masa omogena, de culoare maro, cu care se ung de doua ori pe zi locurile bolnave, ranile, ulceratiile, arsurile etc. Alifia se pastreaza la frigider, in sticluta de culoare inchisa.
5. In tratarea psoriazisului se foloseste alifie care contine albus de ou. Intr-un vas de sticla se amesteca 5 linguri de vaselina curata, 1 lingura crema de corp pentru copii, 1 lingura miere de albine si un albus de ou. Toate componentele se bat 20 minute cu furculita sau se amesteca cu mixerul, pana se obtine un unguent solid, care se va pastra in borcane inchise etans, in frigider. Locurile afectate se freaca cu alifia obtinuta, de 2 ori pe zi, un timp indelungat. In primele doua luni, efectul nu se observa, iar apoi pielea se curata repede. Pe locul afectat ramane o pata pigmentata diferit de culoarea naturala, dar cu timpul pata dispare.
6. Pentru diminuarea durerii in articulatiile inflamate se prepara un amestec din doua linguri de sare si un ou. Ingredientele se bat bine, se intind pe o bucata de tifon impaturit sau pe un prosopel de bumbac si se infasoara articulatiile bolnave. Pe masura ce pansamentul se usuca, se mai aplica din amestec, de 3-4 ori.
7. Persoanele cu ulcer stomacal sau duodenal pot sa-si rezolve problema cu un amestec din doua albusuri de ou crude, 1,5 linguri miere de albine si 15 g de unt.. Amestecul incalzit pe baie de aburi se bea cu 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, dupa care se mai sta in pat 2 ore, intai pe partea dreapta, apoi pe spate si pe partea stanga. Regimul dureaza 6 luni.
8. Pentru vindecarea ranilor, taieturilor, mai ales pe degete, batranii folosesc si acum o metoda straveche. Se sparge un ou crud, se desprinde de coaja pielita alba si se infasoara taietura cu ea (pe partea umeda). Se panseaza cu o fasa de tifon. Pielita se lipeste strans de deget dupa ce se usuca, protejeaza rana de infectie si favorizeaza procesul de granulare. In functie de gravitatea problemei, se lasa pe deget 7-10 zile.

Leacuri cu coaja de ou

Au trecut timpurile cand se considera ca lipsa de calciu provoaca numai rahitism la copii si osteoporoza la batrani. Cercetarile medicale au dovedit ca insuficienta de calciu afecteaza sistemul cardio-vascular, provoaca aparitia celulelor canceroase, nervozitate, scadere de memorie, insomnie, iar la femeile aflate la menopauza apar crampe la muschii pulpei. Dar calciul din ou regleaza si procesul de crestere a celulelor, tesuturilor, participa in procesul de metabolism, este indispensabil in activitatea corecta a sistemului nervos si in contractia musculara. Calciul asigura coagularea sangelui si o imunitate buna. El este elementul principal care asigura PH-ul corect in organism. Toate calitatile enumerate ne ajuta sa mentinem o stare de sanatate buna.
Concomitent cu descoperirile medicale, farmaciile s-au umplut cu tot felul de preparate de calciu, mai ieftine si mai scumpe, dar numarul de bolnavi tot nu scade, deoarece noi nu avem nevoie de orice fel de calciu, avem nevoie doar de calciu organic, usor asimilabil. In vvnatura exista doua feluri de asemenea calciu - in corali si in coaja de ou. Atata timp cat in Romania nu exista corali, ramane sa ne indreptam atentia asupra cojilor de ou, care contin aproape 90% din elementul-minune calciu.

Preparate din coaja de ou

* Cea mai simpla metoda de imbogatire a organismului cu microelementul calciu este prepararea citratului de calciu, obtinut din 2 g de coaja pisata, amestecata cu o lingura de suc de lamaie proaspat stors. In varianta asta, calciul se asimileaza aproape in totalitate si nu provoaca aparitia de pietre la rinichi si in vezica biliara sau depuneri in articulatii si in vasele sangvine.
Cea mai potrivita perioada pentru luarea citratului este intre orele 19-20, deoarece calciul se asimileaza mai bine pe timpul noptii. Este bine ca toti oamenii peste 40 de ani, mai ales femeile in perioada de premenopauza, sa consume regulat, in mod deosebit iarna, citratul de calciu, nu neaparat pentru profilaxia osteoporozei, dar mai ales pentru intarirea tuturor sistemelor organismului.
* Pulberea de ou (obtinuta prin pisarea si cernerea cojilor bine spalate) se da copiilor incepand de la varsta de 6 luni, adolescentilor si neaparat femeilor insarcinate.. O cura dureaza o luna, cu pauza de o luna. Curele se repeta.
* Balsam din ou. Li se recomanda persoanelor cu boli ale aparatului locomotor, cardio-vascular, astm bronsic, parodontoza, exfolierea unghiilor, alopecie (caderea parului), crampe musculare nocturne si insomnie. Un borcan de 3 litri se umple cu oua de casa, dar mai bine cu oua de prepelita bine spalate si uscate. Peste oua se toarna suc de lamaie, ca sa fie cu 2 degete deasupra lor.

Borcanul se inchide cu capac de plastic si se lasa 2 saptamani la racoare. Dupa dizolvarea cojilor, amestecul se agita energic cu o lingura de lemn, in asa fel ca peliculele sa se rupa. Amestecul se strecoara prin sita, peliculele si bucatelele de coaja ramasa nedizolvata se arunca, iar in lichid se adauga 250 ml de coniac de calitate (in loc de conservant) si, dupa dorinta, 200 g miere de albine. Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa sau la 40-60 minute dupa masa. Balsamul se foloseste cu succes si in caz de fractura, deoarece ajuta la formarea rapida a calusului osos.
Culoarea cojii nu are importanta, conditia principala este ca ouale sa fie proaspete, de la gaini sau prepelite sanatoase, cel mai bine sa fie din gospodaria proprie. Efectul maxim se obtine daca se folosesc oua de prepelita, care au o componenta mai bogata de microelemente.
ATENTIE: ouale de rata, gasca sau de la pasarile salbatice nu se folosesc pentru tratamente

marți, 4 ianuarie 2011

GANDURI LA INCEPUT DE AN

Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.

Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime.

Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune v-a iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti. Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.

Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.

Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri. tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..

Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbiretelefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. Daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.

Daca un om fura si inseala pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. in concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. in aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei.

In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.

Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.

Gelozia de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.

Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil partenerul sau. in aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ri fara sa ne dam seama de acest lucru.
Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea. Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat.

Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creiaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.

Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. in aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului.
Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavionta.


Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.
Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti. Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului.Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului.. in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.

duminică, 2 ianuarie 2011

LA MULTI ANI


LA MULTI ANI TUTUROR PRIETENILOR ADEVARATI SAU IMAGINARI!