Câtă matematică este în jurul nostru și cât de importantă este - merită să descoperim
luni, 18 noiembrie 2019
marți, 12 noiembrie 2019
joi, 7 noiembrie 2019
sâmbătă, 5 octombrie 2019
Eşecul educaţiei matematice
Este matematica numai un limbaj?
Limbajul
este partea cea mai vizibilă a matematicii, partea care o trădează, stârnind
admiraţia unora şi repulsia altora. Rareori se întâmplă ca matematica să fie
privită cu indiferenţă; atitudinea neutră faţă de ea este mult mai puţin
frecventă decât atitudinea extremă, într-un sens sau altul. Datele de care
dispunem arată că detractorii sunt incomparabil mai mulţi decât admiratorii.
Anchetele sociologice, semnalele din mass media,
declaraţiile elevilor şi profesorilor confirmă antipatia celor mai mulţi pentru
formule matematice, pentru ecuaţii, pentru calcule. Uşurinţa de a recunoaşte
jargonul matematicii contrastează cu dificultatea de a defini matematica,
dificultate cu nimic inferioară celeia privind definirea poeziei sau a
filozofiei. Putem însă identifica diferite ipostaze, diferite aspecte ale
matematicii:
a) Domeniu de cunoaştere şi cercetare;
b) Fenomen de cultură;
c) Ştiinţă;
d) Artă;
e) Unealtă utilă în anumite situaţii;
f ) Limbaj;
g) Mod de gândire;
h) Catalizator al unor transferuri de idei, metode
şi rezultate;
i) Disciplină predată în şcoli şi universităţi;
j) Fenomen social;
k) Joc;
m) Modă;
n) Mijloc de intimidare şi chiar de terorizare;
o) Formă de snobism;
p) Posibilă formă de patologie;
q) Mod de a înţelege lumea;
r) Mod de viaţă;
s) Mod de a înţelege propria noastră minte;
t) Parte a vieţii noastre spirituale;
u) Filozofie.
Ordinea
nu este după importanţă. Lista este deschisă.
Fiecare
dintre aspectele de mai sus comportă o întreagă discuţie. Îngrijorător este
faptul că aspectul i, al matematicii ca disciplină de învăţământ, este aproape
în întregime confiscat, la nivel şcolar, de aspectul e, care vizează partea
instrumentală a matematicii, iar la nivel universitar apar, în plus, aspectele
a (cunoaştere şi cercetare), c (ştiinţă) şi f (limbaj). Dar chiar şi acestea
sunt de obicei considerabil sărăcite; de exemplu, rareori se întâmplă ca
predarea matematicii să dezvăluie întreaga bogăţie a aspectelor de limbaj, aşa
cum apar ele în multiplicitatea de componente şi de funcţii pe care le-am
discutat anterior, în interacţiunea componentei naturale cu cea artificială, a
secvenţialului cu polidimensionalul, a discretului cu continuul. Desigur, în
măsura în care participanţii la procesul didactic sunt de o calitate
superioară, pot apărea şi celelalte aspecte. Fapt este că manualele standard
după care matematica este predată şi învăţată şi, mai ales, criteriile după
care asimilarea ei este evaluată o transformă într-o palidă imagine a ceea ce
este ea în realitate.
Matematica, tragedia şi comedia, la vechii greci
Tragedia
se asociază cu fenomenele de hybris
şi nemesis. Hybris-ul este eroarea
tragică, ce-l duce pe erou la moarte, după ce a ignorat avertismentul zeilor.
Pentru Scott Buchanan (Poetry and Mathematics, The John Day Company, New
York, 1929, p.175-197), hybris-ul este atitudinea de aroganţă sau de insolenţă
a unei naturi oarbe. Nemesis-ul este rezultatul acestei aroganţe: faptele se
răzbună pe cel care le-a ignorat. Dar un personaj tragic trebuie nu numai să
păcătuiască prin hybris, ci şi să aibă darul ironiei. “Tragedia procedează prin
analogie şi prin substituţie omogenă în gândirea raţională a eroului.
Evenimentele sunt pregătite, controlate şi interpretate, în aşa fel încât să
fie în concordanţă cu ipoteza. Are loc o dezvoltare care tinde spre integrare
şi generalitate”.
În
matematică, lucrurile decurg în mod asemănător. Comportamentul unei funcţii
este tatonat prin observarea valorilor funcţiei atunci când se dau anumite
valori particulare argumentului. Grecii foloseau acest procedeu pentru a
identifica ceea ce ulterior avea să se numească “valorile limită ale funcţiei”;
pe această cale, ei rezolvau unele ecuaţii. O atare metodă avea să capete o
formă riguroasă abia cu dezvoltarea calculului diferenţial, mai precis, prin
noţiunea de dezvoltare în serie Taylor a unei funcţii, cu ajutorul derivatelor
ei succesive.
In
cazul comediei, situaţia este diferită. Îl cităm pe Scott Buchanan: “Aici se
procedează prin variaţie foarte largă şi prin substituţie eterogenă. Fiecare
schimbare de direcţie a acţiunii marchează descoperirea unei inconsistenţe, a
unui plan care nu funcţionează, a unei situaţii paradoxale. Şi aici avem o
dezvoltare, dar în faza de discriminare a capacităţii de a opera distincţii.
Eroul unei comedii sau este capabil de a sesiza orice glumă, orice vorbă de
spirit, sau nu-i în stare să înţeleagă niciuna. În acest fel, toate ideile pot avea
o şansă egală de conflict sau de purificare. Comedia de moravuri se bazează pe
substituţia de idei”.
Teatralitatea limbajului matematic
Cuvântul
teorema are, după etimologia sa greacă,
semnificaţia de spectacol. După exemplele date mai sus, înţelegem că drumul
spre o teoremă poate fi într-adevăr un spectacol. Acest drum abundă în capcane
şi este nevoie de multe ori de efortul câtorva generaţii de temerari care să le
înfrunte, pentru a se ajunge la un rezultat; alteori nici câteva generaţii nu
sunt suficiente. Contrastul dintre caracterul foarte elementar al unor
enunţuri, cum ar fi conjectura lui Goldbach (orice număr par superior lui 2
este suma a două numere prime), şi dificultatea de a le demonstra sau infirma,
chiar atunci când se pun în mişcare rezultate şi instrumente dintre cele mai
fine, îi poate scandaliza pe matematicieni, dar, in acelaşi timp, îi stimulează
şi îi ambiţionează în a-şi multiplica eforturile în direcţia respectivă.
În
cartea lor What
is Mathematics?(Oxford University Press, London , 1941-1946), Richard Courant
şi Herbert Robbins se referă la natura teatrală a analizei matematice. În
definirea noţiunilor de bază, ca limita unui şir, convergenţa sa, limita, continuitatea,
derivabilitatea şi integrabilitatea unei funcţii etc., întâlnim mereu acelaşi
scenariu: două personaje, A şi B, primul punându-l mereu la încercare pe al
doilea. În cazul convergenţei şirurilor, A propune o valoare strict pozitivă a
lui epsilon iar B trebuie să stabilească dacă există un număr natural N astfel încât, pentru m şi n
mai mari decât N, o anumită
inegalitate, incluzând pe epsilon, pe m
şi pe n, este satisfăcută. Însă B
trebuie să facă faţă acestui test oricare ar fi valoarea strict pozitivă a lui
epsilon; nu e, ca în basmul popular, unde eroul trebuie sa facă faţă, de
obicei, la trei încercări.
Narativitate şi dramatism în demonstraţia matematică
Dimensiunea
narativă a limbajului matematic este vizibilă în itinerarele de cursă lungă, de
tipul demonstraţiilor maratonice care au condus la validarea teoremei celor
patru culori, a teoremei lui Fermat, a conjecturii lui Kepler etc. André Gide
compara romanul cu o teoremă, dar teorema se poate afla uneori la capătul unei
aventuri în care apar momente cu adevărat dramatice. De exemplu, teorema de
clasificare a grupurilor simple finite, cu sute de autori, s-a aflat într-o
astfel de situaţie atunci când, în urmă cu peste zece ani, murise singurul care
ştia cum să articuleze într-un întreg rezultatele parţiale ale diverşilor
autori. Demonstraţiile cu ajutorul programelor de calculator ridică probleme
delicate, privind controlul acestor programe. Imposibilitatea de a obţine
certitudinea adevărului anumitor teoreme este de un dramatism pe care timp de
două mii de ani nimeni nu l-a crezut posibil. Semnificativ din acest punct de
vedere este textul cu care Redacţia revistei Annals of Mathematics prefaţează publicarea demonstraţiei
conjecturii lui Kepler, publicare aprobată în ciuda faptului că referenţii nu
au putut ajunge la validarea cu certitudine a demonstraţiei conjecturii
respective.
Urmărirea greşelilor comise în încercările de
demonstrare a unei ipoteze importante ne permite să înţelegem cum anume o
greşeală poate deveni o sursă de creativitate. Şirul de greşeli comise în încercările
succesive de demonstrare a teoremei lui Fermat este unul dintre cele mai
frapante exemple de acest fel. Chiar autorul demonstraţiei acestei teoreme a
comis, în prima sa tentativă, o greşeală, pe care a îndepărtat-o ulterior. O
greşeală locală a lui Lebesgue, într-un celebru memoriu al său, l-a condus, pe
cel care a descoperit-o, la deschiderea unui nou capitol de topologie, teoria
mulţimilor analitice şi proiective
Funcţiile limbajului matematic
Limbajul
matematic exploatează sinonimia sa infinită. Orice enunţ se poate reformula
într-un mod echivalent. Demonstraţiile se bazează pe această parafrazare
potenţial infinită a ipotezelor, proces care duce, după un număr finit de paşi,
la concluzia dorită. În această activitate, sunt folosite deopotrivă relaţii
anaforice şi cataforice. Este manifestă tendinţa de reducere a fenomenelor de
omonimie, dar nu se poate ajunge la anihilarea lor totală. Caracterul esenţial
metaforic al limbajului matematic provine în primul rând din procesele de
generalizare. De exemplu, trecerea de la numere raţionale la cele iraţionale,
în cazul de referinţă al evaluării lungimii diagonalei unui pătrat cu latura
egală cu unitatea, s-a bazat pe căutarea unui număr care să se afle faţă de 2
într-o relaţie similară celeia în care se află n faţă de pătratul lui n.
Procesul metaforic se referă aici nu la o entitate preexistentă, ci la una care
se construieşte prin emergenţa procesului respectiv. Este deci vorba de
metafore autoreferenţiale. Metafora declanşată de Pitagora, în legătură cu
diagonala pătratului unitate, a avut nevoie de 2000 de ani pentru a conduce la
conceptul de număr real şi, în cadrul acestuia, la conceptul de număr
iraţional. Mai sunt apoi metaforele care sugerează o legătură cu lumea
contingentă: frontieră, filtru, număr raţional, număr transcendent etc.
Metonimia
ţine şi ea de natura intimă a matematicii. O problemă esenţială este citirea
proprietăţilor unei mulţimi pe o parte cât mai restrânsă a ei. Cele mai multe
numere reale sunt reprezentate printr-o parte finită a lor, deoarece nu
cunoaştem reprezentarea lor esenţial infinită şi neperiodică. În afară de
relaţia întreg-parte, este foarte importantă relaţia de contiguitate determinată
de inferenţe de diverse tipuri: inducţii, deducţii şi abducţii.
Semantica
limbajului matematic este, ca şi aceea a limbajului comun, de două feluri:
aditivă (când semnificaţia întregii expresii se obţine prin concatenarea
semnificaţiilor componentelor) şi integrativă (când semnificaţia întregii
expresii este diferită de semnificaţia obţinută prin concatenarea
semnificaţiilor componentelor).Un exemplu de al doilea tip este obţinut prin
plasarea semnului integralei în faţa expresiei f(x)dx. In acest caz, dx
nu mai înseamnă diferenţiala lui x
iar alăturarea dintre f(x) şi dx nu are semnificaţia de produs. Dar
notaţia se explică prin dorinţa păstrării analogiei cu sumele din care provine
respectiva integrală, printr-un proces de trecere la limită.
Limbajul
matematic realizează de multe ori un proces de optimizare semiotică, asemănător
celui poetic. Este suficient să ne referim la cazul simplu al puterii a n-a a unui binom a+b. Putem exprima în cuvinte această putere pentru valori mici ale
lui n, dar, de îndată ce valoarea lui
n creşte, pierdem controlul.
Simbolismul matematic ne salvează.
Componentele limbajului matematic
1) Limbajul natural (predominant în varianta
limbii engleze);
2) Elemente ale limbajului natural, folosite ca
simboluri artificiale (a, b, c, x, y, A, B, sin, dy/dx, π, Ώ, Γ, Δ, α, β, γ
etc);
3) Simboluri, altele decât cele de la 2): 0, 1, 2,
3, …, simbolurile de disjunctie şi de conjuncţie logică, cele de reuniune,
intersecţie şi incluziune relative la mulţimi, simbolul de apartenenţă al lui
Peano, simbolul integralei etc.;
4) Expresii, relaţii, formule, ecuaţii etc.
formate cu ajutorul entităţilor de la 2) şi 3);
5) Reprezentări pictoriale discrete (grafuri,
matrici, diagrame etc);
6) Reprezentări pictoriale continue (curbe,
suprafeţe etc);
7) Programe de calculator;
8) Metasisteme simbolice, cum ar fi limbajul
programabil de printare TEX (după grecescul techné,
asociat cu latinescul texere) şi cu
derivatele sale, ca AMS.TEX şi LATEX, care, sub forma unor comenzi,
reglementează tipărirea textelor matematice;
9) Componenta orală a matematicii.
Câteva
observaţii sunt necesare. Componenta semnalată la 1) este cea mai importantă,
deoarece limbajul natural direcţionează întregul comportament al limbajului
matematic. Gândim prin intermediul limbajului natural, chiar atunci când ne
prevalăm de celelalte componente. Se preconizează, ca o medie, un echilibru
prin care jumătate dintr-un text matematic rămâne scris în limbaj natural. Nu
trebuie confundat limbajul matematic cu limbajul axiomatic deductiv sau cu cel
formalizat. Matematica nu este şi (ştim acum) nu poate fi în întregime
formalizată. Este uimitor felul în care toate aceste imperative de igienă a
educaţiei sunt ignorate în matematica şcolară, in diferitele ei variante:
manuale, predare la clasă, reviste pentru elevi, examene, concursuri. Reducem
educaţia la aspectul ei sintactic, ignorând dimensiunea ei semantică. Dar
semnificaţiile se exprimă în cuvinte, pentru a le înţelege şi exprima trebuie
să construieşti un discurs. Este exact ceea ce şcoala nu reuşeşte. Acest eşec
se transmite de la şcoală la universitate şi de la universitate în cercetare;
modul în care ideile matematice sunt asimilate şi utilizate este profund
afectat de această înţelegere fragmentară a lor.
Prezenţa
componentelor 2), 3) şi 4) arată că limbajul matematic are o structură mixtă,
fiind alcătuit dintr-o componentă naturală şi alta artificială. Ştim acum că în
componenta artificială se regăsesc toate funcţiile componentei naturale:
metaforă, metonimie, ambiguitate, relaţii de coordonare şi de subordonare etc.
Ca urmare a prezenţei componentelor 4), 5) şi 6), limbajul matematic devine
bidimensional şi, uneori, tridimensional. O liniarizare forţată răpeşte
matematicii din forţa sa euristică şi sugestivă. Să mai observăm că limbajul
matematic se prevalează atât de reprezentări discrete cât şi de reprezentări
continue. Fiind un limbaj scris, el este esenţial vizual.
Componenta
9) are în vedere prezentarea orală a matematicii, care are alte reguli decât
cea scrisă; nu dezvoltarea detaliilor, ci sublinierea ideilor, a contextului
cultural-istoric, a cotiturilor periculoase. Prezentarea orală atenuează
liniaritatea discursului scris, prin distribuirea mai nuanţată a accentelor.
Dar, după cum observa Dan Barbilian, un rezultat matematic nu se poate valida
decât pe baza formei sale scrise.
În intimitatea limbajului matematic
Există
realmente un limbaj matematic, sau este vorba aici de o simplă metaforă? Când
se pretinde că Jean-Jacques Rousseau s-a servit de limbajul matematic pentru a
explica teoria sa asupra guvernării (Marcel Françon, “Le
langage mathématique de Jean-Jacques Rousseau”, Isis 40 (1949), 341-344), despre ce anume este vorba? În primul
capitol din cartea a treia a Contractului
Social, Rousseau îşi propune să studieze diferite tipuri de relaţii şi
forţe intermediare implicate în actul guvernării. Pentru a se face mai clar şi
mai sugestiv, recurge la o utilizare metaforică a rapoartelor şi proporţiilor
din algebra elementară. O metaforă de acelaşi tip avea să fie folosită în urmă
cu vreo 30 de ani de Samuel Huntington, într-o carte a sa de ştiinţe politice.
Sintagma limbaj matematic este, de
cele mai multe ori, folosită la modul metaforic, pentru a numi o utilizare
locală, pasajeră, a unei analogii cu un termen sau cu un simbol matematic;
alteori, dar la fel de abuziv, se desemnează prin această sintagmă folosirea
locală a unei anumite formule, într-un text care, în cea mai mare parte a sa,
nu are nimic comun cu matematica.
Dar
nici termenul de limbaj luat singur
nu este mai puţin echivoc. Predomină utilizările sale metaforice sau
echivalarea sa cu un sistem arbitrar de semne. In consecinţă, expresii ca limbajul florilor sau limbajul culorilor rămân fără acoperire,
dar acceptate ca metafore. În ce condiţii devine limbaj un anume sistem de
semne, iată o problemă foarte controversată, pe care nu o putem discuta aici.
Cercetări mai aprofundate au condus la ipoteza general acceptată, conform căreia
sistemul de semne folosit în matematică are cele mai multe trăsături ale unui
limbaj. Ca orice sistem de semne, un limbaj este dotat cu trei niveluri”:
sintactic, semantic şi pragmatic. Limbajelor li se mai cere, de obicei, să aibă
o structură secvenţială. Această condiţie nu prea este îndeplinită de limbajul
matematic, în a cărui ţesătură intervine, după cum a observat Josh Ard, o
dinamică de tipul montajului vertical la care se referea Eisenstein în legătură
cu filmul. Dar să vedem din ce anume este alcătuit limbajul matematic.
Matematica, de la unealtă la limbaj
Fizicienii teoreticieni obişnuiesc de multă vreme
să considere funcţia de limbaj a matematicii, cu referire la capacitatea
acesteia de a da o expresie concentrată şi riguroasă anumitor relaţii. Limbajul
matematic este, de la Newton şi Galilei încoace, modul de a fi al unor vaste
capitole ale fizicii. Dezvoltarea teoriei ecuaţiilor diferenţiale s-a aflat
într-un metabolism permanent cu dezvoltarea fizicii. Ecuaţiile diferenţiale şi
cele integrale au devenit modul predominat de exprimare a legilor fizicii. În
secolul al XX-lea, ca urmare a dezvoltării teoriei relativităţii şi a mecanicii
cuantice, în “jocul” dintre fizică şi matematică mingea este mereu şi mereu pe
terenul matematicii; limbajul matematic nu mai este simţit aici ca rezultat al
unei operaţii de traducere a unor situaţii nematematice, rezultând din
observaţie şi experiment, ci devine pur şi simplu modul de existenţă al
fenomenelor fizice.
Apropierea
dintre economie şi matematică are o istorie de câteva secole. În secolul al
XX-lea şi mai ales în a doua jumătate a acestuia, limbajul matematic a devenit
modalitatea predominantă de exprimare a fenomenelor economice, fapt oglindit de
un mare număr de premii Nobel în economie acordate unor lucrări foarte
matematizate. Acest fapt nu este străin de apariţia şi dezvoltarea teoriei
jocurilor de strategie, având ca protagonişti pe John von Neumann, Oskar
Morgenstern şi John Nash.
Un alt
domeniu în care matematica a pătruns în mod masiv este biologia. În prima
jumătate a secolului al XX-lea a avut loc o utilizare mai degrabă sub formă de
unealtă a ecuaţiilor diferenţiale, a teoriei probabilităţilor şi statisticii
matematice. În a doua jumătate a secolului trecut, studiul sistemului nervos şi
al eredităţii a beneficiat de o pătrundere masivă a limbajului matematic,
rezultat din dezvoltarea combinată a matematicii, biologiei şi informaticii.
De vreo
jumătate de secol, la ingineria energiei, bazată în primul rând pe matematici
continue, s-a adăugat ingineria informaţiei, care face apel în primul rând la
matematici discrete. Graniţa dintre ştiinţă şi inginerie devine tot mai
problematică. De la teza de doctorat a lui Shannon, de la sfârşitul anilor ’30
ai secolului trecut, logica matematică şi ingineria intră în conexiune directă
iar limbajul matematic a devenit esenţial pentru disciplinele informaţiei.
Matematica: o unealtă utilă uneori
Prin
anii 1950-1951, eram şi asistent la cursuri de matematică de la Politehnica
bucureşteană, la Electrotehnică, la Energetică şi la Chimie industrială. Într-o
zi, sunt invitat de Profesorul Spacu, decan la Chimie, care-mi atrage atenţia
că seminarul meu este prea teoretic. “Din matematică, chimia nu are nevoie
decât de puţin peste regula de trei”. Cursul la care făceam seminarul era ţinut
de Profesorul Racliş, care mă pusese în gardă chiar de la prima întâlnire: “Să
nu cumva să încerci să faci demonstraţii, că eşti un om pierdut!” L-am urmărit
cu atenţie; enunţurile erau validate prin expresii de tipul “Se vede pe figură
că…” Figurile erau executate cu crete colorate şi impresionau prin acurateţe.
Accentul cădea pe procedee, descompuse în paşi caligrafiaţi şi numerotaţi cu
grijă pe tablă. Cred că a fost unul dintre cele mai apreciate cursuri. Nu m-am
putut încadra în această conduită şi am părăsit Politehnica, pentru a mă dedica
în întregime activităţii mele la Universitatea din Bucureşti, ca asistent al
Profesorului Miron Nicolescu. De atunci, am urmărit cu atenţie statutul
matematicii în învăţământul ingineresc. In urmă cu vreo 20 de ani, în cadrul
unor dezbateri pe această temă, se cristalizaseră două puncte de vedere. Pentru
unii, ca Profesorul Dorin Pavel, gândirea inginerească nu se formează prin
matematică iar rolul acordat matematicii la admiterea în Politehnică şi pe
parcursul studiilor este exagerat. Nici Profesorul D. Drimer nu părea a fi
departe de acest punct de vedere. Pentru ei, matematica în inginerie era o
simplă unealtă, utilă uneori. Nimic mai mult. Cu o altă ocazie, şi Profesorul
Remus Răduleţ exprimase o opinie similară. Pentru alţii, ca Profesorul Radu
Voinea şi Profesorul Alexandru Balaban, matematica este pentru inginer şi un
mod de gândire exemplar iar prezenţa matematicii la admiterea în Politehnică şi
pe parcursul studiilor trebuie întărită.
Suntem suma reacţiilor celorlalţi
Trecerea
de la studenţie la predare şi cercetare a însemnat, în bună măsură, trecerea de
la matematica din cursuri şi manuale la aceea din monografii, tratate şi, mai
ales, reviste de specialitate. Matematica vie, aceea care te introduce în
laboratorul de lucru al matematicianului, este numai aceea din reviste (cele de
cercetare, nu de popularizare). În revistele de dată recentă, găseşti
rezultatul celor mai proaspete frământări şi căutări ale cercetătorilor. Îmi
aduc aminte emoţia cu care intram, în anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut, în
Biblioteca de Matematică a Universităţii din Bucureşti sau în aceea a
Institutului de Matematică al Academiei, având mereu ca primă întrebare: Ce
noutăţi aţi mai primit? Dar şi plăcerea de a te cufunda în lectura celor care, într-un
trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, au fost chinuiţi de întrebări şi
curiozităţi asemănătoare celor de azi, ale tale, nu este de subapreciat.
Păstrez şi acum zeci de caiete în care copiam fragmente din articole care mă
interesau; era o vreme în care, nu numai că nu exista încă internetul, dar nici
xeroxul nu apăruse iar procedee mai rudimentare de copiat erau şi ele un lux.
Aşa mi s-a cristalizat caracterul de ştafetă al cercetării. Porneşti de la
probleme, idei şi rezultate ale altora, încerci să faci un pas mai departe şi,
dacă reuşeşti sau numai crezi că ai reuşit, încerci să transmiţi altora mesajul
tău. Aştepţi cu înfrigurare reacţia lor, pentru a testa în acest fel coerenţa,
corectitudinea şi interesul mesajului respectiv şi pentru a vedea în ce fel
este, la rândul său, dus mai departe. Aşa cum un părinte este interesat să vadă
cum evoluează propria-i odraslă, ca autor al unei lucrări doreşti să urmăreşti
ecoul ei. Nu cumva tocmai în aceste reacţii ale altora se află o sursă
preţioasă pentru preocupările tale ulterioare? Nu cumva tocmai în acest dialog
generalizat se află esenţa activităţii de cercetare, a creaţiei, în general?
Bănuind că răspunsul corect la aceste întrebări este cel afirmativ, m-a
preocupat, de la primii paşi în cercetare, impactul activităţii mele. În măsura
în care l-am putut urmări (într-o vreme în care comunicarea cu lumea era
dificilă), l-am înregistrat cu grijă iar cele peste o sută de caiete care s-au
acumulat în această privinţă fac parte organică din biografia mea intelectuală.
Acum, internetul facilitează considerabil urmărirea acestui aspect. Biografia
noastră în domeniul creaţiei culturale a devenit în mare măsură publică.
Interdisciplinaritatea
ARGUMENT Interdisciplinaritatea apare ca necesitate a depasirii granitelor artificiale intre diferite domenii. Argumentul care pledeaza pentru interdisciplinaritate consta in aceea ca ofera o imagine integrata a lucrurilor care sunt, de regula, analizate separat.
Prin interdisiciplinaritate se creează:
·
Acoperirea rupturilor dintre discipline,
eliminarea izolarii şi lipsei corelaţiilor intre continuturile diverselor
discipline.
·
Construirea, prin educatie, a unor
structuri mentale dinamice, flexibile si responsive, capabile sa sprijine
deciziile cele mai potrivite.
·
Rezolvarea de probleme, care poate fi
considerata cea mai importanta forta motrice a integrarii, datorita relevantei
sale practice. Problemele cu care ne confruntam in viata profesionala, sociala
sau personala impun judecati si decizii care nu sunt, de regula, limitate in
jaloanele disciplinare. Aceste probleme au un caracter integrat, iar rezolvarea
lor impune corelatii rapide si semnificative.
Avantajele invatarii la nivel interdisciplinar:
·
Incurajarea colaborarii directe si a
schimbului intre specialisti care provin din discipline diferite, contribuind
la constituirea unui caracter deschis al cercetarii, al practicilor sociale si
al curriculumului scolar
·
Centrarea procesului de instruire pe
invatare, pe elev, dezvoltarea pedagogiilor active , participative de lucru la
clasa, lucrul pe centre de interes, invatarea tematica sau conceptuala,
invatarea pe baza de proiecte sau de probleme, invatarea prin cooperare.
·
Crearea unor structuri mentale si
actional - comportamentale flexibile si integrate, cu potential de transfer si
adaptare.
·
Invatare durabila si cu sens, prin
interactiuni permanente intre discipline, prin relevanta explicita a
competentelor formate in raport cu nevoile personale, sociale si profesionale.
Decentrarea teoriei si
practicii pedagogice de pe ideea de disciplina si a decompartimentarii
achizitiilor invatarii in favoarea interactiunilor si corelatiilor
Interdisciplinaritatea – baza unui învățământ contemporan de calitate
MOTTO “CEL MAI PUTERNIC ARGUMENT PENTRU INTERDISCIPLINARITATE ESTE
CHIAR FAPTUL CĂ
VIAŢA NU ESTE ÎMPĂRŢITĂ PE DISCIPLINE” J. MOFFETT
„Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea,
interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeți ale unuia
și aceluiași arc: cel al cunoașterii” Basarab Nicolescu în
„Transdisciplinaritatea. Manifest”
joi, 5 septembrie 2019
master septembrie 2019
Matematici financiare: 6 locuri bugetate, 35 locuri cu taxă
Calendarul admiterii
§
Inscrieri:
17-18 septembrie, orele 9:00-14:00, cam 238 (etaj 2, sediul UVT, blvd. Vasile
Pârvan, nr. 4)
§
Interviu admitere:
19 septembrie, începând cu ora 9:00 (planificarea candidaților va fi afișată
după finalizarea înscrierilor)
§
Confirmări: 20
septembrie, orele 9:00-14:00, cam 238
Modul de calcul al
notei de admitere
o media examenului de licenţă
- în pondere de 50%
o nota pe dosar - în
pondere de 20%
§
evaluare CV (rezultate obținute,
inclusiv premii şi distincţii obţinute la concursuri naţionale sau
internaționale),
§ analiza
conținut scrisoare de intenţie (cu accent pe motivaţia alegerii programului),
§ nivelul
de cunoaștere a limbii engleze (pe baza certificatului de competențe
lingvistice),
§ elemente
de compatibilitate a programului de licenţă absolvit cu programul de master
ales.
o interviu - în pondere
de 30%
§
se evaluează capacitatea de a răspunde
la întrebări referitoare la motivația alegerii programului de studii precum și
referitoare la cunoștințe generale în domeniul informaticii
§ pentru
programele de studii care se organizează în limba engleză o interviul se va
desfășura în limba engleză
Documentele necesare
la înscriere sunt:
a) cerere de înscriere şi un
dosar plic;
b) diploma de bacalaureat şi diploma
de licenţă sau diploma echivalentă acesteia, însoţită
de foaia matricolă, în original sau copie legalizată, cu următoarea
precizare: neprezentarea diplomelor de bacalaureat şi de licenţă în original,
până la data prevăzută la Art. 20 va conduce la descalificarea celor în cauză
de la forma de învăţământ fără taxă. Candidaţii care au promovat examenul de
licenţă în sesiunile corespunzătoare anului universitar 2018-2019 pot prezenta
la înscriere, pentru sesiunea imediat următoare examenului de licenţă în anul
2019, în locul diplomei de licenţă, adeverinţa eliberată de către instituţia de
învăţământ, în care se menţionează media generală, notele obţinute la probele
susţinute la examenul de licenţă, termenul de valabilitate şi faptul că nu a
fost eliberată diploma;
c) certificat de naştere (copie
certificată conform cu originalul la facultate) sau copie legalizată;
d) certificat de căsătorie în
copie (dacă este cazul);
e) copie a cărții de identitate
f) 3 fotografii color
tip carte de identitate;
g) Curriculum Vitae;
h) Scrisoare de Intenţie;
i) dovada de cunoaştere a unei
limbi străine de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană
etc.)**; pentru candidaţii la programele de studii în limba engleză este
obligatorie cunoaşterea acestei limbi astfel că interviul pentru admitere
conține și o probă orală de evaluare a nivelului de cunoaștere a limbii
engleze.
j) declaraţie pe proprie
răspundere privind finanţarea sau nefinanţarea anterioară de la
bugetul de stat a unor studii universitare de master. În cazul finanţării se va
preciza şi numărul semestrelor finanţate;
k) chitanţa de plată a
taxei de înscriere la concursul de admitere;
l) adeverință medicală (cu
mențiunea “apt pentru studii”).
** pentru absolvenții unui program de
licență în cadrul căruia s-au studiat cel puțin 4 semestre o limbă străină
dovada poate fi reprezentată de foaia matricolă
marți, 2 iulie 2019
miercuri, 26 iunie 2019
miercuri, 19 iunie 2019
Schimbarea programei de matematica este necesara si utila
Elevul la matematica ar trebui sa isi dezvolte logica nu sa memoreze sute de formule si de algoritmi de rezolvare. Din motivul enuntat mai sus elevul ramane cu nimic(mai mult sau mai putin) dupa absolvirea unui ciclu de invatamiant; din aceasta cauza matematica nu isi atinge scopul de a dezvolta gindirea. Elevul trebuie sa inteleaga notiunile matematice si fenomenele; matematica sa fie mai aplicata in practica si sa fie ciclica. Unele lucruri transmise la ora de matematica in special la liceu sunt inutile. Programa este prea grea si provoaca uneori repulsie elevului....
marți, 18 iunie 2019
vineri, 7 iunie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)