Pentru a putea cunoaşte primele 11 zecimale ale lui π e suficient să reţineţi versurile:
„Aşa e uşor a scrie orişicare
Un simbol creat din multe zecimale”
Numărul literelor fiecărui cuvânt dă valoarea lui π=3,14159265358
sâmbătă, 19 iunie 2010
ISTORIA SE REPETA!
1. Istoria se repeta dar la alta scara.
2. Prost sa fi noroc sa ai!
3. Traieste-ti viata ta nu a altora!
4. Cel mai bun prieten al omului este cartea.
5. Nevasta te urca nevasta te coboara. Daca e proasta poate te si omoara!
2. Prost sa fi noroc sa ai!
3. Traieste-ti viata ta nu a altora!
4. Cel mai bun prieten al omului este cartea.
5. Nevasta te urca nevasta te coboara. Daca e proasta poate te si omoara!
joi, 17 iunie 2010
Am invatat
CITESTE PINA LA SFIRSIT...... .
Am invatat.... ca nimeni nu este perfect...
Pina cind nu te indragostesti....
Am invatat ...ca viata e dura...
Dar eu si mai si!!!
Am invatat ... ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat...Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...
Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi..
Am invatat ca un suris e un mod economic
pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...
Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat....ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn...... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si
cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat .....ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei..
Am invatat ....ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii....
Cind sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva..
Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul... mai multe lucruri reusesc sa fac.
Am invatat.... ca nimeni nu este perfect...
Pina cind nu te indragostesti....
Am invatat ...ca viata e dura...
Dar eu si mai si!!!
Am invatat ... ca sansele nu trebuie niciodata sa le pierzi.
Acelea pe care le pierzi tu le prinde din zbor o alta persoana.
Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune fericirea se duce in alta parte.
Am invatat...Ca ar trebui mereu folosite vorbe bune...
Pentru ca miine poate va trebui sa le retragi..
Am invatat ca un suris e un mod economic
pentru a-ti imbunatati aspectul.
Am invatat ca nu pot sa aleg cum ma simt...
Dar pot mereu sa fac cite ceva.
Am invatat....ca atunci cind fiul tau nou nascut iti tine degetul in micul lui
pumn...... s-a lipit de tine pentru toata viata.
Am invatat...ca toti vor sa traiasca in virful muntelui...Dar toata fericirea si
cresterea au loc in timpul urcusului.
Am invatat .....ca trebuie sa te bucuri de calatorie si sa nu te gindesti doar la scopul ei..
Am invatat ....ca e mai bine sa dai sfaturi doar in doua situatii....
Cind sint cerute si cind de ele depinde viata cuiva..
Am invatat ca cu cit irosesc mai putin timpul... mai multe lucruri reusesc sa fac.
miercuri, 16 iunie 2010
De la Nora
Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Alegeri... Decizii... S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant...
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Alegeri... Decizii... S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant...
luni, 14 iunie 2010
Schimbul intre generatii
Diferenta de mentalitate intre parintii si adolescentii din ziua de astazi a inceput sa joace un rol important in ceea ce priveste consolidarea unor relatii de prietenie. Daca in trecut parintii nostrii nu se puteau bucura de libertate, de modernitate si nu in ultimul rand de o societate deschisa la oportunitati si provocari, in prezent lucrurile se afla la polul opus.
Vedem la tot pasul tineri care isi traiesc libertatea fara nicio limita, nu tin cont de parerile celor din jur si nu fac altceva decat sa se distreze la intensitate maxima.
Singura conditie pentru a ne putea bucura de distractie se bazeaza pe o conditie sociala cat mai buna, deoarece fara bani nu avem oportunitatea sa ne satisfacem cele mai mici placeri.
Din cauza acestor elemente apar controverse intre noi si parinti, mai ales cand vine vorba de tendintele actuale de moda sau pur si simplu in momentul in care vorbim de stilurile de muzica si ne alegem prieteni care din diverse motive nu sunt pe placul parintilor.
Prieteniile pe care le legam, asa-zisul ,,anturaj’’ provoaca in cele mai multe cazuri probleme cu parintii, deoarece daca incepem sa avem unele obiceiuri, placeri, parintii incep sa ne invinovateasca amicii pentru comportamentul si atitudinea noastra.
Este adevarat ca au existat si cazuri in care anturajul a distrus persoane constiincioase si le-a transformat in oameni care si-au pierdut valoarea, respectiv respectul primit de societate pana in momentul de fata. Totusi nu trebuie sa exageram, deoarece depinde de fiecare din noi pe ce drum vrem sa mergem, mai ales ca avem si noi perspective, idealuri in viata si vrem sa le demonstram cunoscutilor care este adevarata noastra valoare.
In plus, daca suntem puternici vom sti sa ne alegem prietenii, sa-i citim si mai presus de toate sa ne indepartam de grupul respectiv daca realizam ca nu este ceea ce ne dorim.
Pe de o parte este normal sa existe aceste dispute, pentru ca in trecut parintii nostrii indiferent daca se bucurau sau nu de libertate nu aveau atatea sanse sa se distreze chiar daca si atunci ieseau in oras, se duceau la film, la spectacole.
Cu toate acestea asa cum spun si ei nu existau atatea pericole cum se intampla astazi, deoarece exista mai multa disciplina si respect, iar tinerii nu cadeau in capcana drogurilor, a alcoolului asa cum se intampla din pacate in prezent in societatea noastra.
Totusi sunt de parere ca ar trebui sa ne inteleaga si nu ar trebui sa mai existe divergente intre cele doua tabere, pentru ca pana la urma daca stim sa ne distram cu masura nu se poate intampla nimic grav.
Adolescentii de acum nu ar trebui sa-si condamne parintii pentru simplul fapt ca sunt mai duri cateodata, deoarece desi de cele mai multe ori ne deranjeaza cu grija lor, noi ii vedem ca pe niste ,,dusmani’’ care nu fac altceva decat sa ne fie impotriva la fiecare actiune pe care o realizam.
Probabil majoritatea tinerilor au auzit de la parintii lor ca este normal sa fii ingrijorat si sa exagerezi atunci cand ai copiii, urmata de ideea potrivit careia asa o sa fim si noi la randul nostru cand vom deveni parinti. Personal ii inteleg cateodata ca sunt ingrijorati, dar de cele mai multe ori mi se pare ca exagereaza si in plus daca ni s-ar accorda mai multa incredere si nu ne-ar mai trata ca pe o generatie ,,pierduta’’ poate ne-am mai schimba si noi putin.
Sincer e mai mult decat imposibil sa nu existe un conflict intre generatii, mai ales ca noi ne dorim sa fim liberi, sa nu dam explicatii si in final sa fim lasati sa ne distram.
Daca gasim o cale de mijloc, adica sa ne multumim si pe noi, sa ne oferim ceea ce vrem fara sa renuntam la placerile zilnice, dar in acelasi timp sa nu-i deranjam nici pe cei din jur, atunci mai mult ca sigur vom diminua conflictul existent intre generatii.
Cu dedicatie pentru parinti si copii!
Ana-Maria BARBU
Vedem la tot pasul tineri care isi traiesc libertatea fara nicio limita, nu tin cont de parerile celor din jur si nu fac altceva decat sa se distreze la intensitate maxima.
Singura conditie pentru a ne putea bucura de distractie se bazeaza pe o conditie sociala cat mai buna, deoarece fara bani nu avem oportunitatea sa ne satisfacem cele mai mici placeri.
Din cauza acestor elemente apar controverse intre noi si parinti, mai ales cand vine vorba de tendintele actuale de moda sau pur si simplu in momentul in care vorbim de stilurile de muzica si ne alegem prieteni care din diverse motive nu sunt pe placul parintilor.
Prieteniile pe care le legam, asa-zisul ,,anturaj’’ provoaca in cele mai multe cazuri probleme cu parintii, deoarece daca incepem sa avem unele obiceiuri, placeri, parintii incep sa ne invinovateasca amicii pentru comportamentul si atitudinea noastra.
Este adevarat ca au existat si cazuri in care anturajul a distrus persoane constiincioase si le-a transformat in oameni care si-au pierdut valoarea, respectiv respectul primit de societate pana in momentul de fata. Totusi nu trebuie sa exageram, deoarece depinde de fiecare din noi pe ce drum vrem sa mergem, mai ales ca avem si noi perspective, idealuri in viata si vrem sa le demonstram cunoscutilor care este adevarata noastra valoare.
In plus, daca suntem puternici vom sti sa ne alegem prietenii, sa-i citim si mai presus de toate sa ne indepartam de grupul respectiv daca realizam ca nu este ceea ce ne dorim.
Pe de o parte este normal sa existe aceste dispute, pentru ca in trecut parintii nostrii indiferent daca se bucurau sau nu de libertate nu aveau atatea sanse sa se distreze chiar daca si atunci ieseau in oras, se duceau la film, la spectacole.
Cu toate acestea asa cum spun si ei nu existau atatea pericole cum se intampla astazi, deoarece exista mai multa disciplina si respect, iar tinerii nu cadeau in capcana drogurilor, a alcoolului asa cum se intampla din pacate in prezent in societatea noastra.
Totusi sunt de parere ca ar trebui sa ne inteleaga si nu ar trebui sa mai existe divergente intre cele doua tabere, pentru ca pana la urma daca stim sa ne distram cu masura nu se poate intampla nimic grav.
Adolescentii de acum nu ar trebui sa-si condamne parintii pentru simplul fapt ca sunt mai duri cateodata, deoarece desi de cele mai multe ori ne deranjeaza cu grija lor, noi ii vedem ca pe niste ,,dusmani’’ care nu fac altceva decat sa ne fie impotriva la fiecare actiune pe care o realizam.
Probabil majoritatea tinerilor au auzit de la parintii lor ca este normal sa fii ingrijorat si sa exagerezi atunci cand ai copiii, urmata de ideea potrivit careia asa o sa fim si noi la randul nostru cand vom deveni parinti. Personal ii inteleg cateodata ca sunt ingrijorati, dar de cele mai multe ori mi se pare ca exagereaza si in plus daca ni s-ar accorda mai multa incredere si nu ne-ar mai trata ca pe o generatie ,,pierduta’’ poate ne-am mai schimba si noi putin.
Sincer e mai mult decat imposibil sa nu existe un conflict intre generatii, mai ales ca noi ne dorim sa fim liberi, sa nu dam explicatii si in final sa fim lasati sa ne distram.
Daca gasim o cale de mijloc, adica sa ne multumim si pe noi, sa ne oferim ceea ce vrem fara sa renuntam la placerile zilnice, dar in acelasi timp sa nu-i deranjam nici pe cei din jur, atunci mai mult ca sigur vom diminua conflictul existent intre generatii.
Cu dedicatie pentru parinti si copii!
Ana-Maria BARBU
Râsul la mormânt Autor: Mircea Cărtărescu
Provin dintr-o familie săracă. Nu mă laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit.
Mircea CărtărescuSursa: Mediafax
Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre părinţii mei care, seară de seară, timp de treizeci de ani, cât am locuit cu ei, făceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodată nu le ajungeau banii. În casă erau un singur salariu şi patru persoane.
Azi, părinţii mei trăiesc dintr-o singură pensie şi, credeţi-mă, nu dintre cele nesimţite. Eu însumi ştiu prea bine ce înseamnă sărăcia. Am cunoscut cozile şi frigul dinainte, am cunoscut inflaţia înnebunitoare de după. Timp de douăzeci de ani nu am câştigat nimic din scrisul meu, am trăit din salariul de profesor şi am susţinut din el o familie.
Cunosc şi eu socotelile de fiecare seară şi trasul de bani până la chenzină. E motivul pentru care n-am putut fi niciodată un om de dreapta sau, mai curând, am putut fi raţional, dar niciodată sufleteşte. Fără să fiu nici un om de stânga, ştiu de ce e nevoie de protecţie pentru cei slabi, cei fără noroc, fără şanse, pentru cei care nu fac faţă într-o lume a performanţei. Sunt la mijloc între cruzime şi populism, fără să ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astăzi compatrioţilor mei, chiar dacă mi se spune că e „răul cel mai mic”.
Nu pot înţelege de ce oamenii cei mai amârâţi din România de azi, cei cu viaţa cea mai năpăstuită, cu veniturile cele mai mici trebuie să-şi ia ultima bucată de pâine de la gură ca să salveze statul român. Mi se spune că statul român nu-i poate susţine, dar statul român uită să-mi explice cum se face că a tolerat, odată cu creşterea sărăciei generale, o creştere nemaiauzită a bogăţiei speciale. Nu mi se explică în ce fel am ajuns, în doar douăzeci de ani, o ţară de tip sud-american, în care câteva sute de familii posedă o bogăţie egală cu a sute de mii de alte familii.
Niciodată nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil să creşti ca venituri, în câţiva ani, de la zero lei şi zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizări legale, prin ce licitaţii legale, de douăzeci de ani încoace, sub toate guvernările, fără excepţie, România a fost împărţită în câteva sute de bucăţi care-au fost dăruite câtorva sute de oameni?
Nu vreau să înţelegeţi că sunt adeptul „haiduciei” fiscale. Nu cer naţionalizări, confiscări şi deposedări de avere. Nu sunt anticapitalist şi ştiu că, în clasa de mijloc, există oameni care au câştigat cinstit, cu o risipă enormă de muncă şi inteligenţă, fiecare ban de care se bucură azi. Nu orice avere este însă sănătoasă, nu orice avere e sursă de bunăstare generală. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulări obţinute prin reţele subterane politico-economice. Ele nu îmbogăţesc, ci sărăcesc, secătuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în corupţie.
Nu cer confiscarea , ci verificarea lor, elucidarea împrejurărilor în care câteva mii de oa meni au ajuns putred de bogaţi prin conspiraţie securistică, furt calificat şi trafic de influenţă. Clasa politică de la noi trebuie odată să înţeleagă că, sub oblăduirea ei, a apărut un stat al nedrep tăţii sociale, că impasul în care suntem azi i se datorează în întregime şi că e măcar în interesul ei, dacă nu al ţării, să schimbe starea de fapte. Căci un stat nedrept social şi fără respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasă politică ameninţată. Un stat dispreţuit, pe drept cuvânt, de lumea civilizată.
Am mai spus-o: în România nu există, ca pretutindeni, corupţi, ci un sistem al corupţiei. Este mecanismul care produce sărăcia, conspiraţia care subminează statul. De aceea este monstruos şi nedrept să-i pedepseşti a doua oară pe cei săraci şi să te prefaci mai departe că nu-i vezi pe cei vinovaţi de sărăcia lor.
Nu este cinstit să tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, să ştirbeşti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca să scoţi ţara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom ieşi basma curată de data asta, dar vom cădea imediat în groapa următoare, căci statul român, aşa cum e el azi, nu poate să nu fie sărac.
Cu atât mai cinice, „ca râsul la mormânt” ar fi spus Eminescu, sunt exerciţiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plângând cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei înşişi i-au adus în sapă de lemn, prin subminarea continuă a statului de drept. Niciodată hoţii n-au strigat mai tare „prindeţi hoţii!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)