arhitecturi curriculare depăşite, inadecvate,
neperformante, în disonanţă structurală cu nevoile de învăţare ale
copiilor secolului XXI – atât în ciclul primar, cât, mai ales, în
cel gimnazial; din experienţa mea directă de lucru cu gimanzişti şi
liceeni, am constatat că pe umerii lor, până la durerea finală de a
“rezolva” problema de matematică (adică până în punctul în care au de
aplicat cunoştinţele stricte de aritmetică, ori geometrie), apasă mai
înainte cel puţin încă două defecte structurale:
a) necunoaşterea limbii române, bat-o vina!… („Doamna profesoară, ce înseamnă jgheab?…”);
b) incapacitatea de gândi în termenii logicii formale (când definim
avem nevoie de genul proxim şi diferenţele specifice; nu e voie să
folosim noţiunea de definit pe post de gen proxim etc.); tristeţea cu
fracţiile şi procentele şi trecutul termenilor dintr-o parte în cealaltă
schimbând semnele vine mult, mult mai încolo, pe râu în jos…
Monştrii născuţi din răul adânc descris mai sus sunt cel puţin doi, hidoşi, de noapte a minţii fără ghilimele:
Amputarea capacităţii de efectuare corectă a operaţiilor
aritmetice de bază – adunare, scădere, înmulţire, împărţire – cu toate
implicaţiile lor fundamentale, inclusiv în viaţa de zi cu zi
(simplificări; amplificări; fracţii; procente şi câte şi mai câte…);
acest cancer micro-intelectual devastează ulterior tot ce înseamnă
relaţie şcolară decentă cu multe discipline din avalul Matematicii,
precum Chimia, Fizica, Sociologia (care conţine Statistică la greu)
ş.a.m.d.
Atrofierea gândirii logice şi a capacităţii de rezolvare a problemelor, în general; a fi incapacitat în această materie vitală înseamnă a trăi, pur şi simplu, ca o legumă în loc de fiinţă raţională demnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu