Despre meseria de profesor se vorbeşte, de asemenea, foarte mult, mai ales despre dezavantajele ei: salariile sînt mici, perspectivele de carieră nu sînt prea ademenitoare, statutul social al dascălului nu mai e aşa cum citim în proza de acum o sută de ani despre figurile emblematice de învăţători din sat. De ce ar mai face astăzi cineva această meserie?
Nu mă pot obiectiva pentru a răspunde la această întrebare. Răspunsul meu personal e foarte ferm: îmi place această meserie pentru că îmi place să lucrez cu oameni. Ai tot felul de satisfacţii pe care nu le întîlneşti dacă lucrezi – aşa cum fac foarte mulţi în ziua de azi – cu hîrtii. Cînd simţi că ceea ce faci are impact uman, ai o mare bucurie. Mai sînt şi alte avantaje ale meseriei de profesor. De pildă, îţi permite să-ţi reglezi relaţia cu timpul. Poţi să decizi tu dacă îţi pregăteşti orele noaptea sau ziua: pe mine m-ar termina un program cu prezenţa între ore fixe. Şi apoi, este o meserie pentru oamenii care apreciază libertatea: ai un grad foarte mare de libertate din momentul cînd apeşi pe clanţa sălii de curs şi intri în faţa elevilor şi studenţilor. Devii stăpîn absolut pe ceea ce faci. În ceea ce priveşte alegerea carierei profesorale, sînt un pic derutat. Există ideea că tinerii de azi nu mai vor să meargă în învăţămînt; dar, pe de altă parte, un procent covîrşitor de studenţi absolvă şi modulul psiho-pedagogic, care le permite ulterior să predea în şcoală. Impresia mea este că problema cea mai serioasă nu este absenţa tinerilor din învăţămînt – asta e o realitate, învăţămîntul nostru îmbătrîneşte pe zi ce trece –, ci faptul că tinerii merg în învăţămînt şi apoi renunţă destul de rapid. Deci problema este ce se întîmplă concret în şcoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu