IUBIM PREA RAR

E-aşa de trist să afli că-ntr-o seară,
Gutuii plin de floare, din grădină
Acolo unde-i vezi or să rămînă
Pe cînd, pe rînd, părinţii ne plecară.

Atîta soare, frumuseţe Doamne,
Şi rîuri de lumină şi cristaline ploi;
Or să-şi urmeze cursul, pe cînd noi,
Ne veştejim ca frunzele de toamne...

Şi trandafirul galben cu parfumul lui,
Va străluci mai dulce dimineaţa,
Iar noi ,simţind, cum ni se duce viaţa -
Cui să ne plîngem ,Doamne , cui?!.

Mai trist îmi pare, că pierduţi în noapte
Putem găsi în noi atîta răutate,
Cînd viaţa, ni se ia pe neaşteptate
Şi ne-aplecam spre lucruri mici, deşarte.

Mă doare, că trăim, doar în zadar
Că cerul îl privim atît de rar,
Că nu-nvăţăm o floare ,sincer, să iubim,
Noi, care aşa de repede murim!.