Bucuria şi tristeţea sunt, alături de frică, principalele tipuri de emoţii. Fericirea şi tristeţea sunt experienţe umane universale modelate de selecţia naturală pentru a creşte adaptabilitatea în anumite situaţii.
Fericirea e produsă de situaţii care adesea se corelează cu o creştere a succesului reproductiv: a fi admirat, a fi iubit, a avea copii, a-i privi cum cresc, a avea nepoţi etc.
Tristeţea, supărarea, sunt produse de situaţii asociate cu o adaptare proastă: starea de boală, pierderea statutului, pierderea resurselor, respingerea socială, pierderea unui prieten sau a unei persoane iubite, moartea unui copil.
Un rol imediat şi important al stării de spirit este că acţionează ca un factor motivant. Oamenii repetă acţiuni care i-au făcut fericiţi în trecut şi le evită pe cele care le-au adus amărăciune. La un nivel cognitiv şi mai ridicat, oamenii îşi planifică acţiunile bazându-se pe aşteptările lor privind stările emoţionale care vor rezulta.
Caracteristicile stărilor de fericire sau de tristeţe oferă indicii despre situaţiile în care aceste stări oferă avantaje. O persoană fericită e energică, optimistă, impunătoare, sociabilă, dornică să înceapă noi proiecte şi face investiţii substanţiale în oameni şi proiecte, cu încredere. Persoana tristă e letargică, pesimistă, umilă, retrasă, excesiv de realistă în legătură cu propriile abilităţi, cu puţină iniţiativă.
Situaţiile în care aceste caracteristici ar putea creşte adaptabilitatea nu sunt caracterizate de un succes sau eşec imediate, ci de indicatori ai recompenselor din viitor pe unitate investită, iar raportul recompense disponibile/unităţi investite corespunde stărilor de bine sau de prost-dispunere. Cu siguranţă că e mai util pentru un organism să-şi regleze utilizarea energiei şi investiţiile sociale atunci când vor fi recompensate bine în loc de atunci când ar fi risipite fără vreun rezultat sau recompensă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu