Cunoaşterea formulată lăuntric sub formă matematică

Dacă ne-am înălţat de la cunoaşterea obişnuită, care are loc în virtutea obişnuinţei, la cunoaşterea formulată lăuntric sub formă matematică, care trebuie să fi fost precedată de o formulare a formaţiunilor matematice trăite în mod pur interior, trebuie să se ivească întrebarea: Oare această evoluţie nu poate fi dusă mai departe în viaţa umană? – În primă instanţă, avem în faţa noastră o lume exterioară, stăm în faţa ei în aşa fel încât regulile şi legile pe care ni le formăm despre ea pe baza observaţiilor noastre aici sunt nişte formaţiuni absolut străine. Mergem mai departe, dar o putem face numai prin faptul că vieţuim lăuntric formulările matematice, în mod cu totul izolat de lumea exterioară. Apoi, impregnăm această lume exterioară cu formulările matematice. În mod evident, ele nu sunt impregnate cu realitate în interior, căci altfel am avea şi realitatea. Dacă ne propunem apoi să le studiem, dacă le privim în mod special, dacă reflectăm asupra lor: ele nu pot fi reale, fiindcă, dimpotrivă, ele sting realitatea asupra căreia le-am aplicat. În acest punct al reflecţiilor noastre ia naştere întrebarea: Ar fi posibil ca noi să ne fortificăm în privinţa a ceea ce formulăm matematic în planul interior, în privinţa a ceea ce facem mai întâi, pentru a pătrunde mai intim lumea senzorială exterioară? Există oare posibilitatea ca ceea ce, în primă instanţă, ca trăire matematic-interioară, este o abstracţiune atât de palidă, încât sub influenţa ei şi realitatea păleşte pentru noi, oare putem face ceva pentru ca ceea ce trăieşte omul în formaţiunile matematice să devină o prezenţă interioară mai viguroasă? Cu alte cuvinte: S-ar putea oare ca forţa pe care trebuie s-o aplicăm pentru ca, pregătind o cunoaştere matematică a naturii, să ajungem la ea, s-ar putea ca această forţă să fie aplicată într-un grad mult mai înalt, în aşa fel încât noi să nu plăsmuim în interior numai abstracţiuni matematice, ci şi realităţi spirituale concrete? Atunci, ce-i drept, în ceea ce am plăsmuit în interiorul nostru, noi n-am vedea reapărând lumea exterioară senzorială, dar am avea în faţa noastră ceva care, desigur, nu ar fi o formaţiune matematică, fiindcă formaţiunile matematice sunt, bineînţeles, abstracte, ci ceva care trebuie să fie modelat altfel. Am avea în faţa noastră ceva care a fost dobândit în acelaşi fel ca şi formaţiunile matematice, dar având caracter real. Şi în faţa noastră s-ar afla, privit în mod spiritual, ceva despre care ne putem spune că ne străluceşte în mod real, exact la fel ca realitatea senzorială exterioară, dar care a fost dobândit de noi prin faptul că am făcut să se ridice la suprafaţa fiinţei noastre nu numai nişte formaţiuni matematice abstracte, ci nişte formaţiuni reale. Am făcut mai puternică forţa matematizantă şi datorită acestui lucru am ajuns să scoatem la suprafaţă din noi înşine o realitate lăuntrică. Ar fi o a treia treaptă a cunoaşterii noastre.