Dorul după explicarea matematică a naturii

Dacă înţelegem bine că dorul după explicarea matematică a naturii are la bază acest act de însuşire lăuntrică a lumii exterioare, atunci nu vom mai putea ignora faptul că în matematică avem o cu totul altă formă de cunoaştere decât este cunoaşterea pur exterioară, conformă simţurilor, care sintetizează cu intelectul experienţa senzorială. Prin cunoaşterea matematică ne cufundăm mai adânc în interiorul fiinţei umane şi credem că tocmai aşa ne apropiem mai mult de lumea exterioară, credem că tocmai în acest fel vieţuim lăuntric ceea ce reprezintă esenţa lumii exterioare. Dar, în acest caz, facem experienţa că, de fapt, cu ceea ce am transformat în formulări matematice, am pierdut întreaga plenitudine a lumii exterioare. Trebuie să fim conştienţi de următorul lucru: noi unim ceea ce ne dă lumea exterioară cu ceva care a fost construit în mod pur lăuntric. Şi trebuie să putem trăi în mod just ceea ce se petrece de fapt în suflet când facem formulări matematice. Trebuie să ne dăm seama că matematica este o creaţie lăuntrică pur umană şi că, deşi în matematică avem de-a face cu o creaţie lăuntrică a omului, avem totuşi un sentiment – vom vedea mai târziu că este, de fapt, o cunoaştere – al faptului că prin această construcţie matematică interioară, realizată în mod cu totul izolat de lumea exterioară, ne este dat ceva care ne aduce mai aproape de lumea exterioară decât e cazul de obicei. Şi totuşi, această construcţie matematică realizată în interior, în felul arătat, nu poate fi o realitate interioară, cel puţin nu o realitate nemijlocit interioară, în raport cu lumea exterioară reală. Fiindcă altfel, dacă avem în faţa noastră imaginea matematică drept rezultat al cercetărilor, n-ar trebui să avem sentimentul că acum întreaga plenitudine a lumii exterioare a pălit şi n-a mai rămas decât formularea matematică, ci ar trebui să avem sentimentul că în această formulare matematică avem ceva care de-abia acum este cu adevărat real din punct de vedere interior. Gândiţi-vă numai cât de altfel ar sta lucrurile dacă am avea în faţa noastră întreaga arie de trăiri a ochiului, cu toată intensitatea trăirilor cromatice, şi dacă, după ce am făcut formulările matematice, am vedea în faţa noastră în această formulare matematică, în mod spiritual, ceea ce primisem în noi mai înainte. În formulele noastre matematice extrase din teoria ondulatorie am vedea străfulgerând, am vedea aprinzându-se culorile, am trăi fenomenele interferenţei ş.a.m.d. Dar nu se întâmplă aşa. Faptul că nu avem aceste trăiri ne dovedeşte că, ce-i drept, noi impregnăm lumea exterioară cu formulările noastre matematice în aşa fel încât ne apropiem mai mult de ea, dar că, în acelaşi timp, o facem pierzând, de fapt, realitatea deplină a lumii exterioare.