Importanţa modelării matematice pentru lumea contemporană este adusă în atenţia tuturor printr-un amplu ciclu de manifestări ştiinţifice, sub numele de „Matematica Planetei Pământ 2013”. Aplicațiile în geografie din matematica şi fizica ultimilor decenii îl reprezintă geometria fractală, teoria haosului şi noua ştiinţă a complexităţii. Geografia a constatat că abordarea fractală a fenomenelor naturale permite o mai justă reprezentare şi dă o nouă percepţie asupra realităţii. Studiind variaţiile paleoclimatice pe baza analizei izotropilor de oxigen din sedimentele marine, G. şi C. Nicolis, încă din 1984 - au evidenţiat un sistem cu patru variabile independente, care ar putea fi suficient pentru a explica istoria „haotică” a climei Pământului. Un exemplu de matematică aplicată în geografie este al cercetătorilor de la Institutul de Geodinamică al Academiei Române, care şi-au propus realizarea unui Sistem inteligent de monitorizare a riscului seismic în zona Vrancea, folosind teorii noi (teoria haosului determinist, teoria catastrofelor, geometria fractală), dar și modelări noi (automate celulare, agenţi inteligenți) atât pentru structurarea conceptelor cât şi pentru adaptarea contextului experimental la cerinţele impuse de monitorizarea unei zone seismic active din perspectivele ştiinţei complexităţii.
Abordarea interdisciplinară dintre geografie și matematică, precum și alte științe este tendința spre care trebuie să ne îndreptăm tot mai mult. Științele sunt create de oameni, pentru oameni şi trebuie să avem grijă, să fie doar constructive și folosite numai spre binele omenirii!
Autori: Luminița Moise - Prof. grd.I de matematică,
Gabriela Dîrloman - Prof. dr. de geografie,
Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, București
Foto: Michael Yamashita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu