Ştefan Augustin Doinaş - cercul

La Ştefan Augustin Doinaş, cercul este străpuns cu o spadă şi descreşte, se transformă în orizont. Este vorba despre o nostalgie a pefecţiunii paradisiace: „soldatul a sărit în cerc cu o spadă/ şi l-a străpuns cu vârful ei cel bont./ Şi cercul a-nceput atunci să scadă;/ apoi s-a preschimbat în orizont;/ iar umbra lui a devenit ţărână,/ şi petele de sânge - golfuri, mări./ Şi nici o urmă n-a vrut să rămână/ ca martor al acestei întâmplări./ De aceea, astăzi, nimeni nu mai crede/ că spada l-a ucis pe Arhimede“ („Din lipsă de dovezi“)