Ce este contradictoriu în această sintagmă: „un trandafir învaţă
matematică“? Rigoarea matematicii faţă de delicateţea florii sau
concreteţea plantei faţă de abstracţia pe care o presupune ştiinţa?
Cineva ar putea spune că nu ar avea ce căuta trandafirul lângă
matematică. Iar altcineva ar spune că da: este vorba despre poetul şi
criticul literar Gheorghe Grigurcu, al cărui volum de debut în poezie,
apărut la Editura pentru literatură, în 1968, se numeşte chiar aşa: „Un
trandafir învaţă matematică“.
Poemul care dă titlul volumului arată zona unde este posibilă
învăţarea: zona în care codrul îşi explică umbrele. Poetul ne dezvăluie
că atitudinea noastră de spectatori ai acestei experienţe este uimirea.
Nu voi rămâne în zona de explicare a umbrelor, dar încerc să îmi
explic atitudinea de uimire a celor care privesc cu suspiciune poate,
sau chiar cu neîncredere, alăturarea sensibilităţii de inteligenţă.
Departe de a fi opuse, trandafirul şi matematica vorbesc despre un ideal
de frumuseţe. Şi poate că, uneori, delicata floare, sub ploile de
piatră ale unei lumi care îi pun în pericol identitatea, priveşte spre
matematică, ştiinţă caracterizată prin lipsa sentimentului trecerii şi
al căderii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu