“A fost odata, ca niciodata, un rege
batran ce avea doua fiice, diferite ca ziua de noapte. Cea mare, Elena, era
mereu vesela si avea un obicei foarte dragut: impartea zambete si imbratisari
tuturor. Ii placea sa stea foarte mult in aer liber, sa alerge impreuna cu
vantul si cu pasarile, sa stea intinsa in iarba, urmarind mersul norilor pe
cer, ziua, si mesajul trimis de stele, noaptea. Purta haine simple, comode si
mergea, de regula, desculta, ca sa simta energia pamantului cum ii intra prin
talpi, iar parul ii flutura pe langa obrajii arsi de soare. Se simtea libera si
fericita.
Fata cea mica, Maria, era cu totul
altfel: avea o frumusete uluitoare, dar rece, pentru ca era tot timpul
nemultumita de ceva, de cum ii sta parul, cum se aseaza hainele, ca e prea cald
sau prea frig, mancarea e prea sarata sau prea dulce. Statea mereu in interior,
ca nu cumva razele soarelui sa-i atinga pielea alba ca laptele, se hotara
foarte greu ce rochie sa imbrace, iar aranjarea parului de culoarea aurului
dura ore intregi. Singura ei preocupare era sa arate impecabil, de aceea, o
servitoare ii statea tot timpul alaturi cu o oglinda, in care se privea foarte
des, ca nu cumva sa fie ceva in neregula cu aspectul ei. Se simtea frumoasa si
ii placea sa fie admirata, deci hainele trebuiau sa ramana fara nicio cuta,
pantofii fara un fir de praf, iar suvitele la locul lor, in cocul sofisticat.
Regele era foarte mandru de fetele
lui si le iubea la fel de mult pe amandoua. Cea mare ii umplea sufletul de
bucurie cu veselia ei, iar cea mica ii bucura privirea cu frumusetea-i
desavarsita. Simtea ca venise timpul sa lase treburile cetatii in mainile unui
barbat, iar regele vecin avea un fiu care ar fi fost numai bun de ginere. Era
viteaz, intelept si aplecat spre popor. Ii placea sa se plimbe prin cetate, sa
discute cu oamenii, sa afle care sunt problemele si necazurile lor, apoi sa le
aduca la cunostinta tatalui sau, pentru a gasi o solutie impreuna, de aceea era
foarte iubit si respectat de catre supusi.
Si pentru ca nu ar fi putut sa le
oblige pe nici una dintre fete sa se casatoreasca, regele a decis sa-l invite
pe print, impreuna cu familia, la urmatoarea petrecere, lasand lucrurile sa se
intample firesc. Poate ca fetele il vor placea pe print si el, poate, va fi atras
de veselia Elenei, ori de frumusetea Mariei.
Invitatia a fost trimisa si la
castel au inceput pregatirile pentru petrecere. Era mare agitatie si in camera
Mariei: intrau ori ieseau croitori cu materiale scumpe, pantofari cu botine
lacuite, negustori cu panglici colorate ori margele. Se incercau coafuri noi,
cu sau fara pene, toate astea pentru a ajunge la tinuta perfecta pentru seara
cea mare. Elena, in schimb, statea mai mult cu muzicantii, ce repetau de
zor, si incerca, razand, noi pasi de dans.
A sosit si seara petrecerii. Totul
arata perfect: castelul era impodobit cu flori, facliile luminau toate
ungherele, muzicantii cantau, bucatele alese erau aduse pe mese iar
vinul rubiniu curgea in pahare. Invitatii au sosit, intr-o caleasca
eleganta si au fost primiti cu onoruri de catre familia regala. Printul a
fost prezentat fetelor, iar el fost incantat de sclipirea jucausa din ochii
Elenei si uimit de frumusetea fara cusur a Mariei. Trebuia sa le invite la
dans, pe rand si sa incerce sa le cunoasca mai bine.
Prima cu care a dansat a fost Elena,
fiica cea mare. Era usoara ca fulgul, dansa plina de incantare si zambea cu
caldura tuturor. Parea un copil ce descoperise un joc grozav, unde doar muzica
stabilea regulile si in care se prinsesera toti cei din sala mare a balului.
Printul si printesa se simteau in largul lor, glumeau si radeau, rotindu-se in
ritmul melodiei. Muzica se opri, printul ii multumi cu o reverenta, o conduse
la loc si o invita la dansul urmator pe fiica cea mica, frumoasa Maria.
Mergand catre centru salii de bal si
asteptand sa inceapa o noua melodie, printul o privea si gandea: ce piele fina
si alba ca laptele, ce par stralucitor, ce ochi migdalati si gene dese… e
foarte frumoasa!
S-au auzit primele acorduri,
perechile au inceput sa se roteasca si… Maria nu se misca din loc! “Ce se
intampla?” intreba ingrijorat printul. “Ai grija ca in timpul dansului sa nu-mi
sifonezi rochia, sa nu-mi calci pantofii si sa nu-mi deranjezi cocul!”, spuse
printesa. “Ma voi stradui”, raspunse zambind acesta. Pornira stangaci, cu
scurte intreruperi, pentru ca Maria tot incerca sa-si aseze panglicile la locul
lor. Printul era nevoit sa priveasca mai mult in jos, in incercarea de a-i feri
pantofii, si tocmai de aceea, s-a intamplat sa fie impinsi de alte perechi ce
se avantasera in dans. Rochia printesei s-a sifonat, pantofii s-au murdarit si
panglicile au cazut, fiind calcate in picioare de dansatori. Rosie de furie,
Maria a inceput sa tipe, muzicantii s-au oprit si dansatorii au incremenit
surprinsi. A cerut imediat sa vina fata cu oglinda si, vazandu-se cum arata, a
iesit alergand spre camera ei, ca sa-si refaca tinuta. “Repede, da-mi rochia
rosie, vino cu alti pantofi, aranjeaza-mi parul!” a inceput sa strige. Abia
cand a fost multumita de rezultat, s-a intors in sala de bal.
Insa, surpriza! Invitatii plecasera
deja, iar regele si regina discutau incantati despre nunta pe care o aveau de
organizat :)”
In poveste, printul este cifra
simbolizata cu a, iar printesele sunt b-Elena si c-Maria,
cu semnul minus, pentru ca era tot timpul nemultumita. Printul trebuia sa
danseze cu printesele, pe rand, formand cuplurile axb si axc, pastrand semnul
minus, pentru ca Maria s-a infuriat in timpul dansului.
Sa recapitulam: ax(b-c)= axb –
axc
- See more at:
http://povestindmatematica.ro/povestea-unui-dans-magic/#sthash.uuiMiaaA.dpuf
