duminică, 27 iulie 2014

ESTE MATEMATICA IMPORTANTĂ?

             Matematica este fundamentul tuturor ştiinţelor experimentale şi sociale. În Antichitate, matematica a stat la baza oricărei şcoli filozofice. În Evul Mediu şi mai târziu, ea a stat la baza învăţăturii superioare universitare.
              Marele matematician Grigore Moisil spunea: „Matematica este latina secolului al XX-lea. Limba latină este o limbă reputată ca fiind foarte precisă. Se spune că şi matematica ar avea aceleaşi calităţi, unii zic că în mare măsură. Mai au o trăsătură comună: ca să le ştii, trebuie să le înveţi".
               Foarte mulţi elevi cred că matematica se învaţă numai la şcoală, că la matematică este suficient să rezolvi din când în când nişte probleme, şi succesul este asigurat. Mulţi elevi nu înţeleg că şi la matematică este nevoie de studiu, că trebuie învăţată şi mai ales înţeleasă fiecare lecţie. Aventura învăţării matematicii trece prin labirintul axiomelor şi al teoremelor, iar însoţitori ar trebui să fie: curiozitatea, interesul, ambiţia, voinţa şi, mai ales, studiul.
              „îmi place matematica, deoarece îmi pune mintea la contribuţie, 
îmi dezvoltă capacitatea de a mă descurca în faţa unei situaţii dificile",
 „matematica este o materie frumoasă şi minunată îndată ce îi pătrunzi tainele", 
„iubesc matematica pentru că o înţeleg şi îmi face plăcere să mă lupt cu o problemă mai dificilă", 
„îmi place matematica pentru că fără ea nu reuşim în viaţă",
 „este o materie care ne trebuie o viaţă întreagă", 

„matematica mă va ajuta să fac planul casei în care voi locui", 

„consider că matematica ne educă prin logica de la baza fiecărui raţionament".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu