Cum se explică întâlnirea fertilă dintre gândirea matematică a omului şi tiparele lumii fizice?

Chiar în miezul preocupărilor ştiinţifice, ce urmăresc să descrie cât mai precis modul cum se petrec fenomenele fizice ale lumii înconjurătoare, se ascunde una dintre cele mai tulburătoare întrebări ale ştiinţei! Cum se explică întâlnirea fertilă dintre gândirea matematică a omului şi tiparele lumii fizice? O astfel de întrebare are rost, pentru că şi mintea omului, prin matematica ei, strâns legată de gândire, şi natura înconjurătoare, prin ordinea şi armoniile ei, par să vorbească aceeaşi limbă!

Întrebarea este cu atât mai stringentă, dacă ne gândim că judecăţile şi conceptele matematice sunt obiecte ale minţii omeneşti, create în hotarele ei lăuntrice, în vreme ce toate celelalte realităţi concrete, descrise atât de precis de matematică, se află în ambientul înconjurător, aşadar în afară.

Deci, chiar dacă nu vedem tot ceea ce ne înconjoară, cu rezoluţie infinită, chiar dacă nu sesizăm întru totul fenomenele fizice şi părţile lor, putem totuşi dezvolta raţionamente şi instrumentar matematic capabile să descrie o parte importantă din lumea situată dincolo de simţuri. Se dezvăluie cumva că matematica reprezintă un pod ce prelungeşte sensibilitatea simţurilor, un fel de putere de sesizare interioară, o vedere a minţii capabilă să surprindă ceea ce ochii nu pot vedea, ceea ce simţurile nu mai pot sesiza.

Ei bine, calea aceasta a matematicienilor, către surprinderea realităţii fizice, se dovedeşte, aşa cum spun cercetătorii, uimitor de eficientă! Chiar dacă, de multe ori, pe drumul descrierii naturii, ei nu mai sunt călăuziţi de simţuri. Încredinţarea privind veridicitatea celor descoperite vine, în aceste cazuri, şi din interior, din cuprinsul demonstraţiilor şi calculelor! Verificarea directă, prin simţuri, nu mai e un criteriu indispensabil al ştiinţei! (Situaţia aceasta aminteşte de episodul evanghelic al cărui protagosnist a fost Sfântul Apostol Toma. S-a încetăţenit, cumva, în forma unui principiu, verificarea directă a oricărui eveniment pentru a fi sigur că el s-a petrecut întocmai. Până nu văd, nu cred!)

Matematica dezvăluie mai mult din frumuseţea lumii

Ajungem, astfel, în miezul problemei. Fără să fie înzestrată cu vreun ochi în stare să sesizeze fiziologic realitatea concretă, matematica minţii vede totuşi, adesea cu o precizie mult mai mare, în substraturile adânci ale microcosmosului şi în fundalul îndepărtat al universului! Mintea ajunge să vadă ceea ce ochii fizici nici măcar nu întrezăresc, în micro sau în macrocosmos, identificând structuri ascunse, de existenţa cărora nu am fi în nici un fel înştiinţaţi.

În situaţii ca acestea întrezărim că omul nu e o fiinţă destinată să se mărginească la simţurile trupului său. Viaţa lui nu e limitată implacabil la funcţionalitate biologică. Mintea ajunge să corecteze şi să completeze ceea ce ochii trupeşti nu văd. Cugetul omului, îmbogăţit de lucrarea adecvată a judecăţilor lui, poate adăuga, lângă sau peste ceea ce vedem şi simţim, altceva nou, care nu poate fi văzut, ascuns în realitate, care nu poate fi receptat prin simţuri în nici un fel.

S-ar putea spune că puteri spirituale dinlăuntrul fiinţei omeneşti împing existenţa dincolo de planul sensibil, dincolo de marginile trupului şi de simţurile lui, către un mod de viaţă mai înalt. Omul nu este pândit doar de pericolul de a rămâne cantonat în lumea sensibilă, prin simţuri. El este, în acelaşi timp, chemat şi capabil să caute rădăcinile realităţii, existenţele ascunse, înţelesurile preţioase şi discrete, depozitate în adânc.

Şi, în felul acesta, pe lângă numeroasele frumuseţi, simetrii şi armonii din natură şi din cosmos, sesizate în fiecare zi, matematica a dezvăluit alte simetrii şi modele complexe ascunse. Prin aceasta, frumuseţea şi taina lumii au sporit. Mai mult chiar, o serie întreagă de tehnologii au verificat veridicitatea descrierilor matematice. Practic, pe baza lor, inginerii au înfăptuit construcţii şi mecanisme care au pus în lucrare puterile lumii fizice. Ei au demonstrat, de fapt, că descrierea matematică a unui fenomen dezvăluie şi o parte din secretul utilizării lui concrete, felul în care poate fi pus în slujba omului.

Situaţii de acest fel au făcut posibile ştiinţa şi tehnica, civilizaţia cu toate ale lor, şi, important în discuţia aceasta, toate se întemeiază pe întâlnirea fertilă, surprinzătoare, dintre om şi lume, dintre matematica minţii omeneşti şi ordinea fizică din natura înconjurătoare.