Explorări filosofice în misterul ştiinţelor

De ce se întâmplă aşa? De ce mintea pare atât de bine înzestrată să furnizeze conţinuturi atât de bine adecvate realităţii în care ne mişcăm?

Într-o lucrare recent apărută la noi, al cărei autor este matematicianul Mario Livio, sunt prezentate câteva dintre întrebările acestea care vizează legătura dintre mintea omenească, matematică şi realitatea înconjurătoare. Autorul trece în revistă câteva posibile răspunsuri, care aduc în discuţie, în mod sumar, câteva dintre variantele conturate în dezbaterea filosofică actuală. Redăm, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai reprezentative.

Unii autori susţin că universul însuşi este matematică (astrofizicianul Max Tegmark). Mai mult decât atât, potrivit acestui autor, întreaga realitate urmează să fie descrisă de o Theory of Everything. Autorul crede că această mult discutată şi sperată descriere completă a realităţii nu va conţine nimic din conceptele utilizate astăzi, concepte născute din însuşi modul nostru de percepţie şi reprezentare a lumii, câtă vreme realitatea din afara noastră e privită, de regulă, ca fiind independentă de noi. Rezumând, cu expresiile lui Mario Livio, Tegmark am spune că “realitatea noastră fizică este matematică”1.

Însă plasarea realităţilor matematice pe acelaşi plan de valabilitate şi consistenţă ca realitatea experimentabilă pune dificultăţi epistemologice greu de rezolvat. Abordarea aceasta pare să omită evidenţa potrivit căreia conceptele teoretice sunt, ab initio, diferite de lucrurile sesizate prin experienţa directă, întrucât este vorba de manifestarea deosebirii intrinsece de natură dintre realitate (semnificată) şi logos (semnificant)2. Sunt invocate câteva explicaţii privind posibila eficacitate a matematicii.

O primă explicaţie, încercată de matematicianul Richard Hamming, afirmă că eficacitatea matematicii provine din chiar lectura selectivă a realităţii, lectură ce păstrează din planul fizic exact secţiunile care se conformează unor structuri matematice prestabilite. Încât, potrivit acestui prim răspuns, fenomenul pe care matematica pare să-l descrie cu mare succes nu este decât rezultatul unei priviri selective a realităţii, distorsionate de “ochelarii pe care îi purtăm”3. Ochelarii aceştia reţin mai ales partea care îndeplineşte concordanţele cu structurile matematice.

O altă explicaţie, propusă de acelaşi autor, pune eficacitatea matematicii pe seama unei neîntrerupte strădanii omeneşti de a ajusta instrumentarul matematic, de a-l dezvolta tocmai în vederea unei tot mai eficiente descrieri a fenomenelor fizice, un fel de “evoluţie şi selecţie naturală a ideilor matematicii”4. În fine, Hamming mai încearcă două explicaţii, pentru această potrivire extraordinară între matematică şi realitate. Pe de o parte, ar putea ca toată eficacitatea să fie o iluzie, dat fiind faptul că există numeroase alte aspecte ale realităţii, unde matematica îşi dovedeşte ineficacitatea5. Pe de altă parte, Hamming introduce ca posibilă explicaţie în această eficacitate a matematicii un anumit mecanism evolutiv, care pleacă din planul experienţei directe a realităţii. Întreaga matematică şi concordanţa ei cu lumea înconjurătoare ar fi, în acest ultim caz, rezultatul unor dezvoltări ale permiselor logicii umane, dezvoltări impuse şi acumulate treptat de om, direct din experienţa realităţii. În acest fel, matematica ar corespunde realităţii, tocmai pentru că ea se întemeiază pe o logică desprinsă din experienţa directă a lumii.