Suntem suma reacţiilor celorlalţi

Trecerea de la studenţie la predare şi cercetare a însemnat, în bună măsură, trecerea de la matematica din cursuri şi manuale la aceea din monografii, tratate şi, mai ales, reviste de specialitate. Matematica vie, aceea care te introduce în laboratorul de lucru al matematicianului, este numai aceea din reviste (cele de cercetare, nu de popularizare). În revistele de dată recentă, găseşti rezultatul celor mai proaspete frământări şi căutări ale cercetătorilor. Îmi aduc aminte emoţia cu care intram, în anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut, în Biblioteca de Matematică a Universităţii din Bucureşti sau în aceea a Institutului de Matematică al Academiei, având mereu ca primă întrebare: Ce noutăţi aţi mai primit? Dar şi plăcerea de a te cufunda în lectura celor care, într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, au fost chinuiţi de întrebări şi curiozităţi asemănătoare celor de azi, ale tale, nu este de subapreciat. Păstrez şi acum zeci de caiete în care copiam fragmente din articole care mă interesau; era o vreme în care, nu numai că nu exista încă internetul, dar nici xeroxul nu apăruse iar procedee mai rudimentare de copiat erau şi ele un lux. Aşa mi s-a cristalizat caracterul de ştafetă al cercetării. Porneşti de la probleme, idei şi rezultate ale altora, încerci să faci un pas mai departe şi, dacă reuşeşti sau numai crezi că ai reuşit, încerci să transmiţi altora mesajul tău. Aştepţi cu înfrigurare reacţia lor, pentru a testa în acest fel coerenţa, corectitudinea şi interesul mesajului respectiv şi pentru a vedea în ce fel este, la rândul său, dus mai departe. Aşa cum un părinte este interesat să vadă cum evoluează propria-i odraslă, ca autor al unei lucrări doreşti să urmăreşti ecoul ei. Nu cumva tocmai în aceste reacţii ale altora se află o sursă preţioasă pentru preocupările tale ulterioare? Nu cumva tocmai în acest dialog generalizat se află esenţa activităţii de cercetare, a creaţiei, în general? Bănuind că răspunsul corect la aceste întrebări este cel afirmativ, m-a preocupat, de la primii paşi în cercetare, impactul activităţii mele. În măsura în care l-am putut urmări (într-o vreme în care comunicarea cu lumea era dificilă), l-am înregistrat cu grijă iar cele peste o sută de caiete care s-au acumulat în această privinţă fac parte organică din biografia mea intelectuală. Acum, internetul facilitează considerabil urmărirea acestui aspect. Biografia noastră în domeniul creaţiei culturale a devenit în mare măsură publică.