luni, 27 mai 2013

DIETA CARE APARA CREIERUL DE BOLI!

Pe măsură ce creşte burta, creierul tău se micşorează, susţine Dr. Oz în emisiunea sa The Dr. Oz Show. Se pare că cercetările recente au scos la iveală o legătură clară între obezitate şi hipocampus, zona a creierului responsabilă cu memoria şi cu asocierile dintre cuvinte. Prin urmare este esenţial să ai grijă la ce şi cât mănânci, dar şi să te asiguri că faci mişcare zilnic. Este important să ştii că unele alimente precum cele care au la bază zahărul rafinat cresc riscul de inflamaţii la nivelul creierului şi împiedică fluxul sanguin.

Iată care sunt cele mai bune alimente pentru creier recomandate de Dr. Oz şi un neurolog celebru, Dr. Majid Fotuhi, care a fost invitat în amisiunea The Dr. Oz Show:

1. Fructele de soc

Se consumă doar toamna când sunt coapte şi sunt negre la culoare. Ele conţin chrcetină, o substanţă care este esenţială pentru sănătatea creierului, susţine Dr. Oz şi invitatul său. Această substanţă previne reacţiile inflamatorii la nivel celular şi îţi dă energie. Nu ignora nici celelalte fructe intens colorate, precum afinele, strugurii, rodia, caisele, căpşunile, zmeura, murea, deoarece toate conţin substanţe benefice pentru creier.


2. Nucile

Sunt foarte bogate în acizi graşi omega-3 care sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului. Nucile au o puternică acţiune antioxidantă. Cercetările recente au arătat clar faptul că un consum regulat de nuci protejează creierul de boli grave, reducând riscul de degenerare neuronală. De asemenea, celelalte nuci şi seminţe sunt recomandate pentru cantitatea ridicată de vitamina E (migdale, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, fistic, alune de pădure, seminţe de susan, seminţe de in).


3. Organele de pui sau scoicile


Măruntaiele de la pui sunt o sursă importantă de fier şi vitamina B12 care sunt cruciale pentru sănătatea creierului. O singură cească cu măruntaie de pui asigură 228@ din necesarul zilnic recomandat de vitamina B12, susţine Dr. Oz. Dacă nu poţi să consumi măruntaie de pui poţi să optezi pentru scoici care au mult zinc şi fier.


4. Sucul de legume

În fiecare zi este recomandat să consumi o cantitate mare de legume atât crude, cât şi gătite într-un mod cât mai simplu. Ca să suplimentezi şi să asiguri un aport optim de vitamine şi antioxidanţi, Dr. Oz recomandă un pahar de suc de legume proaspăt stoarse.


5. Sfecla roşie

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, funcţiile creierului întră în declin, de aceea este necesar să asiguri o circulaţie a sângelui optimă pentru a hrăni tot corpul. Acest lucru poţi să-l faci consumând sfeclă roşie, varză roşie sau ridichi, deoarece nitraţii din conţinutul lor ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine câtre creier. Astfel, capacitatea de concentrare va fi mai ridicată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu