Ce înseamnă profesor bun de matematică?
Este profesorul care:
- nu uită niciodată că a fost elev la rândul lui;
- este impecabil informat din punct de vedere ştiinţific;
- este ataşat atât de elev cât şi de pasiunea sa pentru matematică;
- este autocritic: îşi analizează permanent, cu obiectivitate activitatea didactică şi pedagogică;
- se autoperfecţionează permanent în funcţie de noile tehnologii educaţionale pe care le aplică pe cât posibil în clasă;
- este atent să aibă o ţinută decentă, sobră şi o atitudine caldă, blândă;
- foloseşte la clasă un limbaj accesibil, prietenos, nu excesiv de formalizat şi abstract;
- impune regulile dialogului şi colaborării încă de la prima oră de clasă, printr-un dialog constructiv;
- evaluează la începutul colaborării nivelul fiecărui elev în parte printr-un test predictiv pentru că în matematică, avansarea presupune o însuşire pas cu pas, fără goluri, a cunoştinţelor. Un profesor bun porneşte întotdeauna de la premisa că toţi copiii sunt dotaţi în mod egal şi că ei au fost departajaţi doar de „accidente”, pe parcurs, fiind de datoria profesorului să remedieze situaţia;
- este adeptul principiului „profesorul se află în slujba elevului şi nu invers”. În acest sens, el are întotdeauna răbdare, nu jigneşte când constată că un elev nu ştie sau nu înţelege, şi explică chiar de mai multe ori acelaşi lucru, fără a ridica tonul;
- îşi pregăteşte fiecare lecţie cu grijă şi responsabilitate şi nu improvizează;
- are suficiente resurse de creativitate pentru a capta atenţia elevului în clasă;
- propune exerciţii prin care evaluează competenţele elevului, deci implicit şi cunoştinţele lui;
- nu pune întrebări capcană;
- foloseşte orele opţionale şi nu cele normale pentru pregătirea elevilor foarte buni care vor să participe la diverse concursuri; menţionează explicit care informaţii sunt opţionale sau doar pentru concursuri/olimpiade;
- este atent la „detalii”: are grijă ca pe caietul elevului să apară complet redactarea rezolvării problemelor, nu stă la catedră şi dictează, ci se află printre elevi pentru a-i observa sau pentru a-i îndruma în luarea notiţelor;
- acordă importanţă temei pentru acasă: o alege în concordanţă cu ce predă; face câteva aplicaţii în clasă pentru ca elevul să le aibă ca model acasă; trezeşte dorinţa elevului pentru a-şi face temele; verifică tema prin rezolvarea exerciţiilor neînţelese iar dacă toate exerciţiile au fost înţelese atunci face măcar o aplicaţie asemănătoare cu cele din temă;
- are grijă ca evaluarea să fie corectă, transparentă:
-
- evaluează consecvent toţi elevii printr-o activitate frontală;
- evaluează pregătirea prin lucrări neanunţate doar din lecţia de zi (în caz contrar lucrarea este anunţată împreună cu tematica aferentă);
- evaluează elevii de la clase paralele, diferite ca nivel de performanţă, prin teste egale din punct de vedere al dificultăţii;
- elaborează conţinutul unei lucrări de verificare a cunoştinţelor cu mare grijă (numărul itemilor de dificultate scăzută sau medie ar trebui să fie în jur de 85% şi selectaţi din rândul exerciţiilor lucrate în clasă sau din temele pentru acasă discutate în clasă);
- analizează cu atenţie dificultatea itemilor pentru rezolvarea cărora elevul primeşte nota minimă de trecere 5;
- oferă în baremul de evaluare un număr de puncte care este invers proporţional cu gradul de dificultate al itemului;
- informează elevul asupra punctajului acordat fiecărei cerinţe;
- încheie media elevului şi în funcţie de dezvoltarea competenţelor acestuia dovedită prin evaluările intermediare, orale sau scrise, ale căror concluzii sunt trecute în caietul propriu de observaţii;
- discută cu elevii clasei înainte de a trece notele unui test în catalog;
- consideră că un test la care jumătate din clasă a obţinut note sub 5 poartă cu sine mai mult vina profesorului decât a elevilor;
- nu are prejudecăţi şi nu se lasă influenţat de factori externi, materiali sau sentimentali.
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu