Probleme ale teoriei memetice

• Unitățile culturale nu se pot replica: genele produc propiile lor copii. O critică adusă teoriei memetice susține că nu cunoaștem niciun mecanism care să poată explica felul în care memele sunt copiate. Se poate respinge această critică: o idee poate fi copiată pur și simplu prin observație și inferență sau prin intermediul limbajului vorbit. O problemă mai gravă a teoriei memetice este reprezentată de faptul că imitația este de obicei prea predispusă la erori pentru a susține replicarea. O altă critică afirmă că, deși anumite idei se răspândesc în rândul unei populații, aceasta nu se petrece de fapt prin copierea lor de la o persoană la alta. Este vorba mai degrabă de anumite tipare de gândire împărtășite cultural care favorizează răspândirea anumitor idei, fără ca acestea să fie într-adevăr copiate. Așadar, elementele culturale se re-produc în sensul că sunt produse din nou și din nou (existând o legătură cauzală), dar nu sunt reproduse în sensul că ar fi copiate una de la alta.

• Unitățile culturale nu formează genealogii: dacă în replicarea genetică putem urmări o nouă copie a unei gene inapoi la un singur părinte, ideile sunt rareori copiate de la o singură sursă, așa încât să putem trasa genealogii clare. Ideile pot să apară într-un individ ca urmare a expunerii acestuia la mai multe surse (de exemplu, credința religioasă poate fi dobândită prin contact cu mai mulți predicatori).Din cauza aceasta, este puțin probabil ca ceva asemănător legilor lui Mendel să fie descoperit în cadrul evoluției culturale.

• Cultura nu poate fi divizată în unități discrete: ideile se află în relații logice unele cu altele. Posibilitatea unui individ de a dobândi o anumită credință depinde de ideile înrudite pe care deja le are (nu poți crede în teoria relativității fără să ai anumite idei si cunoștințe care țin de domeniul fizicii). Din cauza aceasta, este greșită perspectiva asupra culturii care o divide în unități discrete și care atribuie fiecăreia dintre acestea, individual, putere de replicare. Totuși, această critică poate fi combătută întrucât și genele trebuie studiate într-un context care ține cont și de alte gene: o secvență ADN poate avea efecte diferite în organisme diferite, în funcție de rețeaua de relații în care intră cu alte resurse genetice.

Aceste probleme se focalizează pe ideea veridicității memelor, existând de asemenea discuții cu privire la utilitatea și existența lor. Cum s-a precizat anterior, una dintre acestea privește numai o ambalare cosmetizată aplicată unui set de date culturale aflate în continuă transformare. Poate că știința are în componența sa entitati repilcative luptând împotriva diverselor presiuni ale selecției, dar ramane o problemă ceea ce oferă în sine aceasta dacă în final ea se prezintă ca nefiind nimic mai mult decat o alternativă idiomatică în care se descriu factorii variabili,aceștia afectând evaluarea ipotezei științifice. Poate ca tendințele din modă sunt meme,iar dacă acesta este un exemplu potrivit discutiei,trebuie explicată alegerea unei meme în detrimentul alteia.