"Să nu intre cei care nu ştiu Geometrie".

De-a lungul secolelor VI-IV î.e.n., pentru filosofii greci, Matematica a fost poligonul de testare a puterii lor de a raţiona. Marii filosofi greci ai antichităţii au fost şi matematicieni avizaţi, ei elaborând (cu ajutorul demonstraţiei) elemente importante de matematică. Pe poarta şcolii filosofice a lui Platon (427-348 î.e.n.) din Atena, denumită Academia, era scris “să nu intre cei care nu ştiu Geometrie".

Ştiinţa denumită Matematica s-a născut, la sfârşitul secolului IV î.e.n., ca o fiică preferată a Filosofiei. Ideea genială a punerii la baza complexităţii cosmice a câtorva elemente primare, generatoare prin interacţiuni a Totului, a trecut din Filosofie în Matematică, marcând definitiv arhitectura internă a această ştiinţă. La sfârşitul secolului IV, începutul secolului III î.e.n., un grec, Euclid (n. 365 î.e.n.), membru al şcolii filosofice din Alexandria, a arătat, într-o lucrare genială intitulată Elementele (Στοιχεια), că întregul material matematic elaborat de matematicienii greci de-a lungul a trei secole (secolele VI, V, IV î.e.n.) poate fi prezentat sub formă de teorii matematice (sisteme de concepte şi teoreme). Fiecare dintre aceste teorii matematice este obţinută, doar prin definiţii şi demonstraţii, pornindu-se de la o anumită structură matematică, adică de la un sistem iniţial de concepte primare şi ipoteze (axiome), denumit mai târziu "sistem de axiome".