Astronomia In Evul Mediu - Contributii Arabe,

Incă din antichitatea greacă şi până în Evul Mediu, astronomia a fost una din cele patru discipline ale quadrivium-ului, alături de aritmetică, geometrie şi muzica. Astronomia era considerată în lumea islamică "ştiinţa cea mai nobilă, cea mai înaltă şi cea mai frumoasă" pentru că era strâns legată de nevoile cultului şi ale astrologiei dar şi de cele ale navigaţiei şi agriculturii. Suveranii arabi au construit mari observatoare astronomice la Cairo, Isfahan, Bagdad, Granada şi Toledo, dotate cu instrumente astronomice (astrolabul, folosit pentru determinarea latitudinii, cvadrantul, folosit pentru măsurarea unghiurilor şi torquetum, pentru trecerea de la coordonatele ecuatoriale la cele ecliptice şi invers) şi cu personal specializat. Înţelepţii arabi, "al-hakim", din cele trei mari centre de cultură Bagdad, Cordoba şi Cairo au continuat tradiţia lui Ptolemeu, îmbogăţind-o cu cunoştinţele perşilor şi ale indienilor (Brahmagupta, autorul tratatului "Siddhanta"). Tratatul de astronomie al lui Ptolemeu este tradus de arabi în anul 827, sub titlul Almageste (magiste = "cel mare" cu sens de tratat, precedat de articolul arab "al"), în timp ce prima traducere în limba latină a acestei faimoase lucrări a apărut mult mai târziu, abia în anul 1160, în Sicilia.