Despre studiile lui Poponin

Până nu demult s-a crezut că în lumea noastră toate sunt de sine stătătoare, separate şi că lucrurile şi fiinţele nu se pot influenţa reciproc. Ultimele rezultate ale ştiinţei au dovedit exact contrariul: totul este interconectat cu tot şi în mod tainic interdependent. La începutul anilor '90, fizicianul rus Vladimir Poponin a uimit lumea ştiinţifică cu experienţele realizate care, ulterior, au devenit de-a dreptul celebre. Respectiv, el a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, vrând ca prin această alăturare să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Astfel din una din eprubete el a extras tot aerul pentru a obţine vid (un spaţiu plin de informaţii şi energie, şi nu gol, cum se credea până recent, în care există fotoni care pot să fie măsuraţi destul de exact cu instrumente speciale). Astfel, în experimentul său, Poponin a constatat la început că fotonii din în vid sunt distribuiţi în eprubetă, aşa cum şi era de aşteptat,  în mod dezordonat. Apoi a introdus ADN-ul uman. Şi... stupoare! În prezenţa ADN-ului, particulele de fotoni din vid s-au ordonat într-o formă anume. Concluzia cercetătorului a fost că ADN-ul uman are o influenţă directă asupra fotonilor ordonându-i în forme regulate. Prin extensie, s-a dedus că acest lucru dovedeşte că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea din jurul nostru. Faptul este fără precedent în cultura occidentală, în care o astfel de influenţă nu a fost niciodată menţionată şi nicidecum acceptată, ca în cazul culturii orientale. Dar experienţele lui Poponin sunt de netăgăduit tocmai pentru că au demonstrat negru pe alb, că fotonii atomilor se grupează după un model anume în prezenţa ADN-ului uman. Aşa, pentru prima oară, ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi spun dintotdeauna, anume că noi suntem parte integrantă din această lume şi că noi o influenţăm în permanenţă prin simpla noastră prezenţă. Un gol...  plin! Poponin nu s-a oprit însă aici cu experienţele! El a extras apoi din eprubetă ADN-ul uman şi a descoperit un lucru şi mai uimitor: anume că fotonii rămaşi în eprubetă au continuat să se comporte ca şi când ADN-ul uman ar fi fost încă prezent, păstrând ordinea imprimată de acesta. S-a dedus că fotonii şi ADN-ul uman păstrau cumva legătura, deşi fuseseră separaţi fizic de parcă un câmp subtil  îi ţinea încă conectaţi. Experienţele au fost repetate de nenumărate ori până când şi ultimul sceptic a fost convins de noua realitate descoperită, anume că ADN-ul uman influenţează lumea din jurul lui. S-a demonstrat astfel că există un câmp cuantic de energie care ne uneşte cu tot ce există în jurul nostru chiar dacă înainte de aceste experienţe se credea că spaţiul care ne înconjoară este gol. Prin experimentele lui, Poponin a demonstrat că acest spaţiu nu este nici pe departe gol ci plin de energie şi informaţie. Gândul care ucide            Poponin nu s-a oprit însă aici şi şi-a continuat experimentele încercând să afle dacă şi cum sentimentele, gândurile şi credinţele care izvorăsc profund din inima noastră, care sunt de fapt emisii de energie,  modifică ADN-ul. Pentru aceasta, el izolat în câte o eprubetă ADN de la diferite persoane. Apoi acestea au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale şi au fost măsurate reacţiile electrice produse la nivelul ADN-urilor respective. Aşa s-a constatat că atunci când este înconjurată de stări de iubire, recunoştinţă, compasiune, bucurie etc. molecula de ADN se dilată, iar lanţurile de ADN se deschid şi se măresc. Când sunt scăldate în sentimente negative (furie, frustrare, stres), molecula de ADN se micşorează şi-şi blochează multe din coduri. S-a dedus că, de aceea, sentimentele negative ne separă de lumea din jurul nostru şi ne deconectează de fluxul miraculos al vieţii.                           Experimentele au demonstrat însă şi că această blocare poate să fie anulată de îndată ce experimentatorul emite, iarăşi, stări de recunoştinţă, iubire şi fericire. Ulterior, într-un alt experiment, au fost izolate mostre de ADN uman care de data asta au fost plasate la mari distanţe faţă de subiectul-sursă. În timp ce acesta trăia emoţii intense s-a descoperit că mostrele sufereau instantaneu aceleaşi modificări de parcă s-ar fi aflat încă în locul de origine. Timp de 20 de ani experimentele au tot fost repetate sub diferite forme. Concluzia a fost mereu aceeaşi: genele ADN sunt modificate de energiile din exterior. Ştiinţa care se ocupă cu studierea acestor fenomene a fost numită epigenetică. Emiţători-receptori bipezi         În urmă cu câţiva ani se ştia că partea genetică a ADN-ului adică genele, nu reprezintă decât 10% din ADN. Despre restul de 90% nu se ştia nimic, fiind numit gunoi ADN. S-a trecut însă la studierea detaliată a genelor, la identificarea fiecăreia în parte şi s-a descoperit că genele reprezintă de fapt doar 5% din ADN. Restul de 95% continua să rămână un mister. Contrariaţi, cercetătorii ruşi Vladimir Poponin şi Pjotr Garajajev au emis un posibil răspuns: anume că 95% din ADN este de fapt folosit în procesul de comunicare cu ceilalţi. Moleculele de ADN din organismul uman fac parte dintr-o gamă mult mai largă de semnale biologice, pentru că asigură încărcarea organismului cu energie prin care se realizează regenerarea acestuia celulă cu celulă, moleculă cu moleculă. Prof. dr. Fritz A. Popp (renumit biofizician german) a descoperit şi că o mare parte din această comunicare se realizează prin lumină, prin aşa-numiţii biofotoni.  Judecând după importanţa acestora era evident că ADN-ul trebuia să aibă un rol foarte important.             Concluzia a fost că noi transmitem informaţii nu doar prin intermediul creierului şi al inimii, ci şi prin intermediul ADN-ului nostru. Tot prin el, putem să şi recepţionăm informaţia pe care apoi o înmagazinăm. Pe scurt, suntem într-o permanentă stare de emisie-recepţie. Vârtejuri de energie             Fizica cuantică este total diferită de fizica mecanică clasică învăţată de părinţii şi bunicii noştri la şcoală. Potrivit acesteia din urmă, modelul unui atom este reprezentat de un nucleu în jurul căruia gravitează particule fixe de electroni şi protoni. Fizica modernă ştie însă astăzi că nu este vorba despre nişte particule fizice propriu-zise, ci de o concentraţie de energie în diferite zone ale atomului. De nişte unităţi de materie-energie, care conţin informaţie şi energie. Cu cât ne apropiem mai mult de electroni şi protoni şi chiar de nucleul atomului, cu atât acestea par că se... rarefiază. Ceea ce pe vremuri se credea că este format din particule fixe se dovedeşte a fi astăzi construit doar din... vârtejuri de energie. În concluzie, atomul nu are nici un fel de structură fizică, materială! „Materia este, de fapt, o iluzie. Materia doar ne apare ca fiind materie, dar cercetată detaliat cu ajutorul unor microscoape electronice, se dovedeşte clar că este formată doar din energie", afirmă şi prof. dr. Ervin Laszlo, renumit savant filosof al sistemelor şi teoretician al evoluţiei generale. Prin urmare nu este nici o exagerare să declarăm că nu există materie propriu-zisă, ci doar energie. „În acest Univers nu există materie! – susţine şi prof. dr. James L. Oschman, biofizician şi expert în biologia celulei, de renume mondial. Tot ceea ce ne apare ca fiind fix sau dens, e de fapt energie condensată."  Şi mai interesant este însă că energia unui atom este construită din acelaşi gen de energie din care sunt create gândurile, convingerile şi emoţiile noastre. „Nu suntem altceva decât energie pură care posedă informaţie şi care e integrată perfect în acest sistem macrocosmic", ne asigură oamenii de ştiinţă. Fizica cuantică ne învaţă astăzi că atomul se transformă singur când se schimbă câmpul său electromagnetic. Asta înseamnă că noi chiar putem să influenţăm orice atom din acest univers, indiferent de timp sau de distanţă, în funcţie de ce energii emitem. Mai rămâne doar să conştientizăm asta şi să învăţăm cum să o facem!