vineri, 17 ianuarie 2014

Lucruri care tin familia unita

 

Lucruri care tin familia unita O reteta exacta despre cum ar trebui sa functioneze o familie fericita nu exista, insa de-a lungul timpului s-au facut studii asupra “ingredientelor” care ajuta sa mentina relatiile puternice intre membrii familiei. Se pare ca totul sta in detalii, asa ca iata cateva lucruri marunte sau aparent neimportante pe care le poti face pentru ca mariajul si familia ta sa ramana unite.



Iata care sunt lucrurile care te ajuta sa ai o familie unita:
1. Evitati sa incercati sa va schimbati reciproc. Familiile implinite sunt cele in care fiecare cunoaste si accepta diferentele dintre membrii sai si au incetat in timp sa incerce sa ii schimbe. Recomandarea este valabila atat pentru cuplul de parinti, cat si pentru relatia dintre parinte si copil. Atentie la diferenta dintre a schimba o persoana si a schimba un comportament. Este normal sa iti exprimi nemultumirea fata de un comportament al copilului sau partenerului, dar decizia de a-l schimba le apartine lor.

2. Prezinta-ti nevoile si cererile ca pe niste favoruri. Specialistii in comunicare spun ca atunci cand iti doresti ceva, este preferabil sa formulezi cererea sub forma unui favor si nu ca pe un ordin. In loc sa ii spui partenerului “Poate data viitoare ajungi la timp la cina!”, ii poti spune: “Mi-ar face mare placere sa ajungem cu totii la timp, la cina”. Sansele de schimbare sunt mult mai mari daca stim cum sa cerem ceea ce dorim.

3. Fa cunoscute aprecierile tale. Nu este suficient intr-o familie sa apreciezi din cand in cand ceea ce fac membrii ori sa presupui ca ei stiu ca ii iubesti sau ca te simti multumita de ei pentru ceea ce au facut. Fiecare om are nevoie de apreciere atunci cand depune efort sau are un comportament bun. Asadar, treci peste “Copiii mei stiu ca ii iubesc, desi nu le spun asta foarte des” si spune-le mai des ce simti.

4. Concentrati-va pe lucrurile pozitive. Familiile nefericite sunt cele care raman concentrate pe momentele neplacute, in care apar critica si reprosuri pentru lucruri din trecut. Asadar, atunci cand va simtiti nervosi pe unul dintre membrii familiei, cautati sa vedeti si lucrurile bune pe care le-a facut pe parcursul zilei sau in ultima perioada.

5. Rememorati clipele frumoase petrecute impreuna. Se spune ca familiile fericite sunt cele care isi rescriu istoria din cand in cand, amintindu-si intamplarile deosebite prin care au trecut inainte. Rememorarea ajuta la reamintirea lucrurilor care va fac sa ramaneti uniti indiferent de clipele neplacute care mai apar din cand in cand.

6. Evita sa tii partea “dusmanului”. In orice familie au loc certuri si neintelegeri. Totusi, pentru a-ti pastra relatia cu partenerul in termeni cat mai buni, incearca sa identifici momentele in care partenerul tau are nevoie sa ii tii partea si sa nu te aliezi cu persoana cu care are conflictul.

7. Ritualurile mentin conexiunea dintre membrii familiei.
Sa ai anumite obiceiuri in propria ta familie asigura continuitatea relatiilor. De exemplu: faceti curatenie generala impreuna, o data pe saptamana; luati cina impreuna in weekend; mergeti la cumparaturi in aceeasi zi din saptamana; gasiti un hobby comun si faceti impreuna un curs etc.

8. Fii atent la semnele pe care le dau persoanele apropiate atunci cand ceva nu este pe placul lor. Identifica lucrurile care nu le plac, situatiile in care se simt stanjeniti, ce anume evita pentru a reduce sansele de a starni sentimente neplacute in relatia dintre voi.

9. Satisfactia unei relatii sta in a face lucruri mici.
Asta inseamna ca gesturile marunte pot aduce o stare de bine si o multumire interioara mare ceea ce se reflecta automat si in relatia cu cei din jur. Daca te afli in magazin si-ti amintesti ca sotul tau iti povestea de niste bomboane care-I plac in mod deosebit, nu ezita sa cumperi o punga. In cazul in care copilul tau avea o jucarie preferata cand era mai mic si o gasesti prin podul casei, sterge-o de praf si fa-i o surpriza.

In plus, nu uita de simtul umorului, care este esential pentru a pastra o atmosfera relaxata si calda in familie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu