Câtă matematică este în jurul nostru și cât de importantă este - merită să descoperim
vineri, 17 ianuarie 2014
Obiceiurile oamenilor fericiti
Fericirea poate creste speranta de viata cu aproximativ 10 ani contribuind la starea de sanatate fizica si psihica. Asadar, cum putem fi fericiti? Fericirea poate fi un lucru simplu de atins in viata prin actiunile pe care alegem sa le facem.
In cele ce urmeaza va propunem sa vedem cum putem ajunge sa traim aceasta stare cat mai des de aici inainte.
Martin Seligman, parintele psihologiei si educatiei pozitive, sustine ca 60% din fericirea oamenilor este data de mostenirea genetica si de mediul in care traim, in timp ce noi suntem responsabili prin ceea ce facem de restul de 40%. Asadar, daca vrem sa ne crestem nivelul de fericire, este nevoie sa stim ce fac oamenii care reusesc sa atinga aceasta stare.
Seligman a descris trei tipuri de fericire si implicit, trei tipuri de vieti fericite:
1. Viata bazata pe placeri - traita de oamenii care se rezuma doar la a-si indeplini placerile imediate;
2. Viata bazata pe angajamente - apartine celor care isi construiesc o viata in munca, in rolul de parinte, in relatiile de iubire sau de prietenie;
3. Viata cu sens – a oamenilor care pun valorile morale, calitatile, punctele forte in slujba unui “proiect” cu o semnificatie mai importanta decat una personala (a-i ajuta pe cei din jur, a crea sau inova un anumit domeniu etc.);
Iata care sunt aceste obiceiuri si cum le poti prezenta si copilului tau:
1. Oamenii fericiti au in preajma oameni fericiti. Nu degeaba se spune ca fericirea e contagioasa, exista studii care arata ca fericirea noastra este influentata de fericirea prietenilor nostri, dar chiar si de fericirea prietenilor acestora. Asadar, cauta compania oamenilor optimisti, alaturi de care te simti si tu mai vesel si incurajeaza-l pe copilul tau sa faca acelasi lucru.
2. Oamenii fericiti zambesc des. Simplul gest de a zambi creeaza o stare de buna dispozitie. Invata-l si pe copilul tau despre puterea unui zambet, spunandu-i o vorba buna ori o gluma sau aratandu-i lucrurile frumoase din jurul vostru.
3. Isi cultiva rezilienta. Cu alte cuvinte, stiu ca dupa orice esec, cel mai important este sa incerce din nou si sa nu se lase descurajati de dificultati. In fond, psihologul Peter Kramer sustine ca rezilienta este de fapt opusul depresiei, nu fericirea. Ofera-i copilului tau un model in aceasta privinta
4. Oamenii fericiti incearca sa fie fericiti. Efortul depus pentru a fi fericit se pare ca intareste starea de bine emotional, iar stilul de gandire este unul adaptativ si functional. Fericirea nu se intampla, se dobandeste. A incerca sa fii fericit presupune sa cauti activitatile care iti fac placere si sa ai un minim control asupra gandurilor si emotiilor negative.
5. Conteaza sa te bucuri nu doar de marile succese, ci si de reusitele mai mici si de lucrurile care au mers bine in ziua respectiva. Nu avem tot timpul reusite extraordinare, dar putem sa ne bucuram ca este soare afara, ca am gatit impreuna cu cel mic sau ca ne-am intalnit cu un prieten apropiat.
6. Apreciaza gesturile mici pe care le fac cei din jur (invata-l pe copil despre recunostinta citind acest articol ).
7. Oamenii fericiti isi dedica timpul lor altora - invata-l despre voluntariat si importanta acestuia, sprijinindu-l pe copil sa se implice cat mai mult in acest gen de actiuni.
8. Inlocuiesc conversatiile superficiale cu cele profunde - unul dintre cele mai mari regrete la sfarsitul vietii pentru majoritatea oamenilor este faptul ca nu au reusit sa isi exprime sentimentele asa cum ar fi vrut. Asigura-te ca si in relatia cu copilul tau vorbesti despre lucrurile care conteaza: spune-i cat il iubesti si ce apreciezi la el, arata-i cand esti mandru sau mandra de el si incurajeaza-l sa iti vorbeasca despre emotiile si sentimentele sale.
9. Pun accent pe legaturile dintre oameni. Oamenii fericiti isi implinesc nevoia de a simti ca apartin cuiva, de accea pretuiesc foarte mult prieteniile. Incearca sa nu iti neglijezi prietenii si sa incurajezi prieteniile copilului tau.
10. Oamenii fericiti privesc partea buna a lucrurilor. Studiile spun ca optimismul aduce o serie de beneficii precum: diminuarea stresului, o mai buna toleranta la durere, stare de liniste. Afla cum cresti un copil optimist.
Seligman mai sustine si ca pentru a fi fericit trebuie sa iti oferi timp pentru a face ceea ce iti place, sa te bucuri de natura si tot ceea ce exista in jurul tau si sa fii dispus sa oferi ajutor neconditionat. Tu ce obiceiuri care te fac fericit ai?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu