De ce îmi place matematica? Din clasa a II-a am decis să devin profesoară de matematică. Era disciplina la care cu efort minim obţineam rezultate maxime. Nu ştiu cum şi de ce...Probabil datorită acelui sentiment minunat care apare atunci când rezolv o problemă care cu câteva secunde sau minute în urmă îmi părea foarte dificil de soluţionat. Atunci când fac matematică mintea mea se deschide şi imposibilul devine posibil.
Cum a început totul? Ca un joc, ca o poveste… Matematica este şi un joc al minţii, un joc frumos pentru că nu câştig întodeauna, fiind astfel mereu o provocare. Se întâmpla uneori să adorm cu o problemă nerezolvată în gând iar dimineaţa rezolvarea era evidentă atunci părea un miracol acum Ştiu că asta se întâmpla deoarece eram mai odihnită iar mintea devenea un creatoare. Pentru aceasta trebuie ca
setea mea de cunoaştere să fie de nepotolit şi mintea mea să fie de diamant şi voinţa să fie oţelită şi să fii capabil să alungi ciulinii din cale.
Trebiue să vrei să ajungi să rezolvi problemele pe care le pui tu. Să nu te mai întrebi dacă îti place sau nu matematica.
Matematica nu se poate face decât cu dăruire şi multă implicare.
Uneori îţi trebuie multă răbdare ca să vezi rezultatele muncii tale. Efortul te transformă în bine. E deja un câştig real.La ce e bună matematica asta ? Recunoaşte că şi tu te-ai întrebat măcar o dată. Ca să-ţi răspunzi imaginează-ţi o lume în care ea nu există. Poţi?
Matematica te face să uiţi de problemele tale şi să te concentrezi asupra problemelor ei. Dacă eşti capabil să rezolvi probleme grele de matematică, atunci ai şanse mari să rezolvi şi măruntele probleme ale
vieţii tale cotidiene. Şi pentru omul modern matematica a rămas o strălucitoare zeiţă care-şi revarsă graţia sa asupra celor ce-i cer al « nemuririi nimb » şi « focul din privire ».
Haideţi să facem matematică !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu