miercuri, 25 septembrie 2013

Mitologie românească: Aurul

Mitologie românească: Aurul

Roşia Montană, exploatare minieră auriferă (Florin Eşanu/Epoch Times) 

Motto:
Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă-n poartă.
(Doină din Ţara Moţilor)
La români, credinţa în virtuţile magice ale aurului, regele metalelor preţioase, vine nu doar din strălucirea sa netrecătoare, ci şi din faptul că AUR era, la geto-daci, unul din supranumele lui Apollon-Zalmoxis. AUR TIMOTIN „Aur(-ul) tămăduieşte” scrie pe o lespede dacică descoperită la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. Un derivat din AUR era AUREL „Luminosul”, şi el epitet al zeului.
Pe un altar votiv, descoperit la Jupa, tot în judeţul Timiş, scrie: AUREL LAEC NIUC „Cu aur se vindecă bolile” (cf. rom. leac; năuc; a îneca). Din AUR s-au format, ca şi în latină, numele geto-dacice AURELIUS „Strălucitorul” şi AURELIA „Strălucitoare”, atestate în onomastica strămoşilor noştri. Într-o inscripţie, numele unei fete dace – AURELIA EF TEPIR – înseamnă „Albă (Curată; Strălucitoare) ca Zăpada” (cf. alban. debore "zăpadă").
Foarte important, în privinţa zestrei spirituale naţionale, moştenită direct din credinţele geto-dacilor, este că AUREL, supranumele lui Apollon-Zalmoxis, s-a păstrat într-un descântec de copii, aflaţi la scăldat:
Aurel,
Păcurel,
Scoate apa din urechi,
Că ţi-oi da parale vechi,
Să le pui la cheotori,
Să le ai de sărbători!
Nu mă scutura pe mine,
Scutură-l pe Ăl-din-Baltă,
Că-i mai mare
Şi mai tare,
Cu patruzeci de picioare!
Maeştri în arta prelucrării aurului, străbunii ne-au lăsat moştenire multe comori, între care se remarcă Tezaurul de la Pietroasele, impropriu botezat „Cloşca cu Puii de Aur”. Nu-i mai puţin adevărat că, prin valoarea sa, aurul a stârnit şi stârneşte patimi de nestăpânit, cum se întâmplă chiar astăzi cu Roşia Montană, unde se află cel mai important zăcământ din Europa.
Cel mai bogat ţinut românesc în aur, Ardealul, îşi trage denumirea din AR-DEAL, care, printre altele, înseamnă „Muntele de Aur” (cf. alban. ar „aur”; rom. Arieş; deal). Pe steagul nostru naţional, Ardealul este simbolizat de culoarea aurie, Moldova, de cea purpurie, iar Ţara Românească, de cea sinilie.
În descântecele româneşti, aurul este un simbol al purităţii, sănătăţii şi al frumuseţii:
Ca aurul strecurat,
Ca ziua ce l-a dat. //
Ca aurul strecurat,
În numele Tatălui
Şi al Maicii Preceste,
Închinat. //
Ca aurul suflat,
Ca firul de grâu semănat,
Ca Maica Precesta ce l-a lăsat. //
Ca argintul strecurat,
Ca aurul suflat,
Ca de Maica Precesta dat.
În Ţara Moţilor, se vorbeşte despre Vâlve, stăpâne ale băilor, adică ale minelor, de aur. Ele apar în aceste băi sub diverse înfăţişări: ca fecioare înveşmântate în văluri albe, ca băieţi ori ca animale mici, prin cotloane. De spaima relelor ce le pot pricinui, nimeni nu se atinge de ele. Moţii spun că baia care nu are Vâlvă nu are nici aur, şi, când s-a sleit aurul de undeva, ei zic: „Au fugit Vâlva băilor din aceste locuri în alte ţinuturi”.
Tot moţii povestesc că, pe vremea când şi în Munţii Bihariei se lucrau băile, o găină de aur ieşea din băi, ca să se aşeze în vârful muntelui, în cuibul ei, unde erau ouăle ei de aur. Cei din satul Vidra, atraşi de frumuseţea nemaipomenită a găinii, au încercat de câteva ori s-o prindă, dar ea a fugit în jurul băilor de aur de la Roşia Montană. Atunci, nemaigăsindu-se aur, cei din Vidra nu le-au mai lucrat, pentru că găina aceea era Vâlva Băilor.
În unele sate din Munţii Apuseni, când se apropie timpul să fete o junincă, i se face o gaură în cornul drept cu o sulă în care se introduc firişoare de aur „necântărit”, luat de la spălătorii, din prundişurile Arieşului, ca să nu poată strigoii să-i fure laptele. În diferite obiceiuri magice, prin monedele de aur se urmăreşte realizarea dorinţelor de sănătate, noroc, belşug etc.
În trecut, mărţişoarele se făceau din bani de aur sau de argint, ca purtătorii lor să fie sănătoşi şi curaţi ca ele. În ţinutul Muscel, înainte de a se îmbrăca cu o cămaşă sau o haină nouă, se petrecea prin ea un ban de aur sau de argint, pentru sănătatea celui ce o purta.
Aurul este cel mai bun protector împotriva deochiului; de aceea, la scufiţa pruncului se cosea şi un ban de aur, alături de alte talismane. Deochiul poate fi izgonit şi de un balaur cu coada de aur:
Şarpe balaur,
Cu coadă de aur,
Din coadă plesneşte,
Deochiul risipeşte.
În minunatul tărâm al basmelor româneşti, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, ca de altfel şi zânele, au, de cele mai multe ori, părul de aur. Tot aşa, palatele şi chiar pădurile sunt de aur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu