miercuri, 4 septembrie 2013

ROLUL MATEMATICII ÎN FORMATEA PERSONALITĂŢII ELEVULUI



Matematica modernă următeşte antrenarea sistemică şi gradată a gândirii elevilor în rezolvarea exerciţiilor şi problemelor, disciplinarea gândirii elevilor şi formarea capacităţii de a gândii condesat, în tensiune maximă, care solicită gândirea la un efort susţinut şi gradat.
Matematica este disciplina care, prin însăşi existenţa ei, are menirea de a forma o gândire investigatoare. Este ştiinţa cea mai operativă, care are cele mai multe şi mai complexe legături de viaţă. De aceea, se impune o permanentă preocupare în perfecţionarea continuă a metodelor şi mijloacelor de învăţământ pentru a realiza nu o simplă instruire matematică, ci o educaţie matematică, cu implicaţii serioase în dezvoltarea tineretului şi formarea lui ca om folositor societăţii din care face parte.
Şcoala are obligaţia să facă din studiul matematicii un instrument de acţiune eficientă, constructivă şi modelatoare asupra personalităţii elevului.

În condiţiile actuale de tranziţie, şcoala românească trebuie să renască, să fie cu adevarat expresia vie, puternică, reală a năzuinţelor neamului nostru, nu numai de a-i conserva valenţele culturale şi sufleteşti moştenite, ci de a crea valori noi în vederea desăvârşirii fiinţei sale naţionale. Ea trebuie să aibă ca ideal formarea de specialişti bine pregătiţi profesional, capabili de a se angaja creator în efortul constructiv al ţării.
Epoca contemporană are nevoie de inteligenţa creatoare, de oameni cu gândire independentă, creativă. Jean Piaget menţionează că in societatea contemporană însăşi condiţia de existenţă a omului se concentrează tot mai mult către inteligenţă şi creativitate, adică inteligenţa activă.
Nevoia omului de a se adapta în continuu la situaţii, la procese şi probleme de muncă mereu noi, impun ca şcoala, o dată cu funcţia ei informativă, să dezvolte şi atitudinile intelectuale ale elevilor, independenţa şi creativitatea gândirii. O contribuţie esenţială la realizarea acestei sarcini o dă studiul matematicii în manieră modernă.
Matematica, pătrunzând în aproape toate domeniile de cercetare şi aducându-şi contribuţia la dezvoltarea tuturor ştiinţelor, este chemată să-şi îndeplinească rolul de factor esenţial la adaptarea rapidă a fiecărui cetăţean la cerinţele mereu crescânde ale societăţii în care trăim. Bazele unei bune pregătiri şi formări matematice se pun încă din clasele primare, cu accentul pe dezvoltarea capacităţii intelectuale ale elevilor şi a priceperii de a le utiliza în mod creator.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu